Adesea suntem agresați de membrii sectei adventiste cu privire la ceea ce au voie să mănânce creștinii, bineînțeles pe lângă multe alte rătăciri precum ziua de odihnă, sola scriptura, sola fide, taina preoției, ce este biserica, și multe, multe alte nebunii. Ca atare publicăm acest articol catehetic cu privire la:
Ce putem mânca, noi creștinii? Și, până la urmă, ce trebuie noi să ținem din legea lui Moise?
Ce putem mânca noi creștinii?
„Mâncați tot ce se vinde în măcelărie, fără să întrebați nimic pentru cugetul vostru” (I Cor. 10, 25). Iată porunca lui Dumnezeu!
Dar adventiștii pretind că nu am avea voie să mâncăm carnea anumitor animale. De ce spun asta? Desigur, de rătăciți ce sunt. Dar de unde apare această rătăcire?
Ei pornesc în amăgirea lor de la legământul făcut de Dumnezeu cu israeliții după ieșirea din Egipt. Atunci, ca parte a obilgațiilor lor față de Dumnezeu, li s-a dat și să nu mănânce anumite feluri de animale, care, pentru ei, urmau a fi considerate spurcate.
Iată un exemplu: „Grăiți fiilor lui Israel și le ziceți: Iată animalele pe care le puteți mânca din toate dobitoacelor de pe pământ: Orice animal cu copita despicată, care are copita împărțită în două și își rumegă mâncarea, îl puteți mânca. Dar și din cele ce-și rumegă mâncarea, sau își au copita despicată sau împărțită în două, nu veți mânca pe acestea: cămila, pentru că aceasta-și rumegă măncarea, dar copita n-o are despicată; aceasta este necurată pentru voi. Iepurele de casă își rumegă mâncarea, dar laba n-o are despicată; acesta este necurat pentru voi. Porcul are copita despicată și despărțită în două, dar nu rumegă; acesta este necurat pentru voi”.(Leviticul 11, 2-7 și urm.).
Și se continuă mai departe cu aceeași precizare fundamentală pentru voi (Lev. 11, 4-8, 10, 12, 20, 2326, 28, 29, 31 etc.), adică pentru fiii lui Israel, pentru evreii Vechiului Testament.
Deci animalele nu erau spurcate în sine, ci urmau a fi spurcate pentru israeliți. De altfel cum ar fi putut fi spurcate animalele când ele făceau parte din creația lui Dumnezeu cea bună foarte (Facerea.1, 20-25)?
Dar ele urmau a fi spurcate pentru evreii Vechiului Testament, ca parte a contractului (legământului) dintre ei și Dumnezeu. Deși ele nu erau spurcate în sine, evreii aveau obligația a le trata ca atare, renunțând să le mănânce, ca o nouă formă rituală de postire, ca o jertfă adusă lui Dumnezeu ca o nouă formă a postului pe care Adam și Eva nu îl ținuseră.
Dar pentru noi, creștinii, este valabil acest cuvânt? (Vedeți, revenim la aceeași problemă a adventiștilor, cea a rătăcirii lor cu privire la ținera Legii de către creștini).
Bineînțeles, nu este valabil acest cuvânt pentru noi creștinii. De fapt, putem cunoaște deplin ce este valabil pentru creștini din Legea lui Moise, căci iudaizanți rătăciți – ai căror urmași și mai rătăciți sunt adventiștii de astăzi – au tulburat biserica și în zilele Sfinților Apostoli. Ei încercau a sili pe creștini dintre neamuri a păzi „rânduielile lui Moise” și chiar a se tăia împrejur, făcând pentru aceasta mari presiuni în Biserică (Galateni 2, 11-13; Fapte 11, 2-3; 15, 1-5).
Și Apostolii și preoții s-au adunat ca să cerceteze despre acest cuvânt (Fapte 15, 6). Și făcându-se multă vorbire, s-a sculat Petru și le-a zis:
„Bărbați frați, voi știți că, din primele zile, Dumnezeu m-a ales între voi, ca prin gura mea neamurile să audă cuvântul Evangheliei și să creadă. Și Dumnezeu, Cel ce cunoaște inimile, le-a mărturisit, dându-le lor ca și nouă. Și nimic n-a deosebit între noi și ei, curățind inimile lor prin credință” (Fapte 15, 7-9).
Iată deci mărturia Duhului Sfânt prin gura marelui Petru, arătând cum Dumnezeu primea pe păgânii care credeau în Hristos și nu țineau Legea lui Moise, curățindu-i prin credință.
Acest lucru se vede și din primirea Duhului Sfânt de către sutașul Corneliu și cei împreună cu el (Fapte 10, 1- 48). Că acest sutaș nu era dintre prozeliți, deci nu ținea Legea lui Moise, se vede chiar din pilda pe care Dumnezeu i-o dă lui Petru. Căci pe când Sfântul Apostol Petru se pregătea să mănânce, a căzut în extaz și a văzut cerul deschis și coborându-se ceva ca o față mare de pânză, legată în patru colțuri, lăsându-se pe pământ. În ea erau toate dobitoacele cu patru picioare și târâtoarele pământului și păsările cerului. și glas a fost către el: Sculându-te, Petre, junghie și mănâncă. Iar Petru a zis: nicidecum, Doamne, căci niciodată n-am mâncat nimic spurcat și necurat. Și iarăși, a două oară, a fost glas către el: Cele ce Dumnezeu a curățit, tu să nu le numești spurcate. Și aceasta s-a făcut de trei ori și îndată acel ceva s-a ridicat la cer (Fapte 10, 10-16).
Este evident deci că sutașul Corneliu mânca, la fel ca toți cei dintre neamuri, alimente interzise în Legea Veche, ceea ce l-ar fi oprit pe zelosul Petru a se duce în casa lui.
Iar Duhul Sfânt a arătat în chip evident că o asemenea oprilește nu mai există în Legea Veche.
Desigur, învățătorii înșelăciunii adventiste, stânjeniți de această pildă atât de limpede a lui Dumnezeu, încearcă s-o răstălmăcească. Ei spun că animalele spurcate din pânză ar închipui nemurile (păgânii), dar nu ar avea legătură cu vreo anulare a prescripțiilor Legii Vechi privind mâncarea. O asemenea părere copilărească este ușor de înlăturat.
De vreme ce se face comparație între animalele interzise în Vechiul Testament și neamuri, ori sunt primite ambele în Legea Nouă, ori nici una. Căci dacă s-ar compara nemurile cu animalele zise spurcate, și n-ar fi curățite în Legea lui Hristos și unele și altele, comparația n-ar avea nici o valoare. A fi ca și când ai spune: „Zăpada este albă ca smoala!” de vreme ce smoala este negură, în chip firesc zăpada ori nu poate fi albă, sau nu poate fi ca smoala. Deci dacă neamurile în ciuda Legi Vechi, au fost primte de Dumnezeu, atunci și animalele cândva socotite spurcate sunt bune de mâncare.
Dar să ne întoarcem și la acel loc în care Sfinții Apostoli și preoții din Ierusalim ne sunt arătați de Dumnezeu în discuții privind ținerea sau ne-ținerea Legii lui Moise de către creștini. După ce Sfântul Apostol Petru amintește – cum am arătat – de minunile făcute de Dumnezeu pentru (și la) primirea celor dintre neamuri în credința adevărului, el mai amintește ceva important: Legea lui Moise nici n-ar fi ținut vreodată de om. Căci spune el: „Pentru ce ispitiți pe Dumnezeu și vreți să puneți pe grumazul ucenicilor un jug pe care nici părinții noștri, nici noi n-am putut să-l purtăm?” (Fapte 15, 10).
Dar despre aceasta deja am mai vorbit, arătând că din Legea Veche nu se poate mântui cineva, ci numai din Hristos. astfel că Duhul Sfânt a folosit prilejul Sinodului de la Ierusalim pentru a proclama adevărul în chipul cel mai limpede.
Și această horărâre – care este totodată o certare a tuturor sectanților și iudaizanților – sună astfel:
„Apostolii și preoții și frații, fraților dintre neamuri, care sunt în Antiohia și Cilicia, salutare! Deoarece am auzit că unii dintre noi, fără să fi avut porunca noastră, venind, v-au tulburat cu vorbele lor și au răvășit sufletele voastre, zicând că trebuie să vă tăiați împrejur și să păziți Legea, noi am hotărât, adunați într-un gând, ca să trimitem la voi bărbați aleși, împreună cu iubiții noști Barnaba și Pavel, oameni care și-au pus sufletele lor pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos. Drept aceea, am trimis pe Iuda și Sila, care că vor vesti și ei, cu cuvântul aceleași lucruri. Pentru că părutu-s-a Duhului Sfânt și nouă, să nu vi se pună nici o greutate în plus în afară de cele ce sunt necesare: Să vă feriți de cele jertfite idolilor, de (animale) sugrumate, de sânge și de desfrâu, de care ferindu-vă, bine veți face. Fiți sănătoși!” (Fapte 15, 23-29)
Iată, prin urmare, limpede, ce rămâne din regulile Legii Vechi. A nu mânca cele jertfite idolilor, animalele sugrumate și sânge de animale și, desigur, fuga de desfrânare.
Nu mai sunt nici vechile jertfe, nici vechile ritualuri, nici tăierea împrejur, nici sâmbăta, nici opreliștile alimentare, nici celelalte ale Legii Vechi. Căci și păzirea Sâmbetei, și oprirea de la carnea anumitor animale s-au dat prin Moise, prin Legea Veche. Nu au păzit Sâmbăta sau prescripții alimentare nici Avraam, nici patriarhii, nici urmașii lor până la Moise. Ba mai mult, prin acest Sinod din Ierusalim încetează chiar și tăierea împrejur!
Iar aceasta, deși poruncită și de Moise, se dăduse încă lui Avraam de Dumnezeu, ca semn al făgăduinței și al legăturii dintre cei aleși și Dumnezeu, până la venirea Mântuitorului!
Iată deci câtă putere are Legea Nouă, spre a depăși hotarele mici ale preînchipuirii, ale Legii Vechiului Testament!
Iar pentru subiectul acestui capitol iată că nu există pentru creștini vreo interdicție de genul „nu mânca, nu atinge”, căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună și nimic nu este de lepădat (I Timotei 4, 4).
Și acest lucru rămâne până la sfârșitul veacului, indiferent cât ar încerca ispititorii (și Ispititorul) să rătăcească pe cei aleși. Va urma....

Lumina Adevărului – preot Mihai-Andrei Aldea – Editura Christiana Bucuresti 2007