Am citit despre un nefericit caz într-o uzină de avioane.
Un inginer încerca un nou motor cu reacție. Mergând în jurul mașinii ce funcționa, din neatenție a intrat în curentul de aer care l-a smuls de pe pământ și-l trăgea în direcția puternicului reactor. Asistentul inginerului, văzând priveliștea, imediat a oprit motorul. Alergând către tovarășul său de lucru ce căzuse la pământ, l-a găsit mort.
Cel ce caută rugăciunea, se poate afla și el smuls de avântul ei și rupt de această lume.
Întorcându-se și el se va afla ,,mort” intereselor pătimașe și dobânzilor materiale: nu va căuta nici o carieră; nu se va întrista peste măsură fiind lepădat, nici se va mândri fiind lăudat; el uită trecutul, nu se lipește de prezent, nu se îngijește de viitorul pământesc.
O nouă viață plină de Lumină s-a descoperit lui și în el; distracțiile copilărești cu care se ocupă covârșitoarea majoritate a oamenilor încetează să-l mai intereseze. Și dacă vom judeca despre calitatea vieții nu în funcție de cantitatea de simțiri sufletești sau trupești plăcute, ci după cuprinsul cunoașterilor noastre în ce privește realitățile cosmice, și mai întâi de toate Primul și Ultimul Adevăr, atunci vom înțelege ce se ascunde îndărătul cuvintelor lui Hristos: ,,Pacea Mea dau vouă”, grăite Apostolilor doar cu câteva ceasuri înaintea morții Sale pe cruce.
Esența păcii lui Hristos constă în desăvârșita cunoaștere a Tatălui.
Asemenea și cu noi: dacă cunoaștem Vecinicul Adevăr care zace la temeiul a toată ființarea, atunci toate îngrijorările noastre nu vor atinge decât periferia vieții noastre, dar înlăuntru va împărăți pacea lui Hristos.
Nici o bunăstare vremelnică nu ne poate da adevărata pace, dacă vom rămâne în necunoașterea Începutului tuturor începuturilor.

Vom vedea pe Dumnezeu precum este – Arhimandritul Sofronie Saharov
Editura Sofia București - 2005