O altă dovadă foarte clară a rătăcirilor eretice sectare este respingerea preoției sacramentale. Sfânta Scriptură, Noul Testament cât și Vechiul Testament alături de Sfânta Tradiție a Bisericii Dreptmăritoare cât și istoria creștinătății ne arată foarte limpede importanța preoției sacramentale. Vom vedea în cele ce urmeză importanța tainei preoției și înșelarea in care se află toate sectele protestante și neoprotestante care resping în chip trufaș existența ei.
Am amintit și în alte ocazii că unul din efectele trufiei nebunești a erticilor este ridicarea împotriva stăpânirilor rânduite de Dumnezeu. Desigur, la fel ca în vremea lui Moise, diavolul și slugile lui vizează în primul rând preoțimea (și cei amăgiți îi urmează, izbind cu piciorul în țepușă, după cum spune Scriptura).
Ereticii pretind că preoția, așa cum o are Biserica Ortodoxă, este o greșeală. Ei pretind că prin cuvintele Sfântului Apostol Petru voi sunteți seminiție aleasă, preoție împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu (I Petru 2, 9) se anulează orice preoție specială, toți creștinii fiind egali în har preoțesc. Tot acolo, tot Sfântul Apostol Petru, spune clar credincioșilor: fiilor duhovnicești, supuneți-vă preoților (I Petru 5, 5).
Pe da altă parte, preoților, Sfântul Apostol Petru, în aceași epistolă, le spune: „Pe preoții cei dintre voi îi rog, ca unul ce sunt împreună-preot și martor al pătimirilor lui Hristos și părtaș al slavei celei ce va să se descopere: Păstoriți turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o, nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câștig urât, ci din dragoste, nu ca și cum ați fi stăpâni peste biserici, ci pilde făcându-vă turmei. Iar când se va arăta mai marele păstorilor, veți lua cununa cea neveștejită a măririi.”(I Petru 5, 1-3).
Iată deci că sunt și preoți, cărora li s-a dat în pază turma lui Dumnezeu.
Cum li s-a dat? Sfântul Apostol Petru spune că este împreună preot cu aceștia.
Dar pe Petru cine l-a suit în această cinste? Oare a fost el ales Apostol și Preot de oameni, de ceilalți ucenici ai Domnului, sau Însuși Domnul și Dumnezeul nostru l-a ales pe el? Ori pe alții dintre Apostoli i-o fi ales vreun om?
Ce spune Scriptura? Eu v-am ales pe voi și v-am rânduit să mergeți și roadă să aduceți, și roada voastră să rămână (Ioan 15, 16).
Se vede prin urmare cu limpezime că preoția aceasta este rânduită de Dumnezeu.
Dar nu sunt cuprinși în ea toți creștinii? Doar este scris totuși voi sunteți seminție aleasă, preoție împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu (I Petru 2, 9)!
Deci, dacă toți creștinii sunt preoție împărătească, pot fi unii mai preoți decât alții?
Da! Căci există trepte ale harului și slujirii dumnezeiești (I Corinteni 12).
Dar, pentru a nu lăsa loc de îndoială, să vedem întâi chiar pilda Vechiului Testament: „Dacă veți asculta glasul Meu și de veți păzi legământul Meu, dintre toate neamurile Îmi veți fi popor ales, că al Meu este tot pământul; Îmi veți fi împărăție preoțească și neam sfânt!” (Ieșire 19, 5-6).
Iată deci aceeași făgăduință făcută lui Israel, la ieșirea din Egipt, în Muntele Sinai!
Dar CU TOATE CĂ DĂDUSE ACEASTĂ FĂGĂDUINȚĂ, DUMNEZEU ȘI-A ALES PREOȚI ȘI ARHIEREI, PE LEVIȚI ȘI PE CEI DIN NEAMUL LUI AARON.
Iată deci că preoția avea mai multe trepte!
S-au ivit însă și atunci oameni trufași și răzvrătiți împotriva rânduieliilor sfinte, care au vrut să răpească treptele mai înalte ale preoției, date lui Moise și Aron și celor împreună cu ei. Culmea este că, asemenea lui Luther între romano—catolici și aceștia aveau o poziție mai înaltă decât restul poporului, adică erau dintre leviți, dar tot nemulțumiți de situația lor.
Această tristă întâmplare s-a numit „răzvrătirea lui Core”(Iuda 1, 11) și descrierea ei se poate citi de oricine în cartea Numeri, capitolul 16.
Vom arăta aici doar că pentru această răzvrătire Dumnezeu a vrut să piardă tot poporul lui Israel și, când Moise și Aron au schimbat prin rugăciunea lor această hotărâre, Dumnezeu a poruncit pământului să-și deschidă gura sa; iar Core și ceilalți răzvrătitori, cu toți ai lor, au fost înghițiți de vii! Și pe cei 250 de bărbați care îndrăzniseră a-i urma și a lupta spre a lua și ei preoția lui Moise și Aron, i-a ars de vii foc ieșit de la Dumnezeu!
Iată, nu le-a ajutat lor că erau neam sfânt și împărăție preoțească, ba nici că erau dintre leviți, căci aceasta altceva însemna decât voiau să creadă.
Vedem limpede, prin urmare, că și în Vechiul Testament exista o sfințire și o preoție a întregului popor ales, dar existau, din porunca lui Dumnezeu, și preoți, leviți, și arhierei, aleși de Domnul pentru a sluji întâi Cortului Sfânt iar apoi Templului. Și, de asemenea, că încălcarea ierarhiei sfinte și sfințitoare orânduită de Dumnezeu este un păcat îngrozitor, ce se pedepsește ca atare.

O ierarhie bisericească este arătată limpede și în Noul Testament. Sunt Sfinții Apostoli, apoi episcopii, preoții și diaconii.
Prezența lor este atât de limpede, încât nici sectanții nu o pot nega ca atare. Ei încearcă însă a convinge pe cei ce îi ascultă că aceste trepte ale clerului nu aveau de fapt nici un rol sfințitor, nici o putere preoțească propriu-zisă, ci doar una... administrativă și eventual învățătorească. Pentru aceasta ei au trebuință să dovedească, printre altele, că Hirotonia lor nu era o sfințire specială, ci doar o „alegere a comunității” și că nu există Taine (slujbe) care să nu poată fi săvârșite de toți credincioșii.
Din nefericire pentru ei , Biblia mărturisește împotriva lor.
Asfel, Hirotonia ca slujbă sfântă și sfințitoare, săvârșită de mai-marii bisericii pentru primirea în cler a unor persoane, este menționată în Sfânta Scriptură de mai multe ori.
Astfel, când se completează numărul celor doisprezece Apostoli, alegerea propriu-zisă se face prin aruncarea sorților și rugăciune către Dumnezeu, nu printr-un vot al comunității (Fapte 1, 15-26).
Hirotonia propriu-zisă încă nu se face, căci încă nu avusese loc Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea; Fapte 2, 1-4).
După acest moment însă hirotoniile sunt menționate de mai multe ori. De pildă, atunci când se aleg primii șase diaconi, cu acordul comunității din Ierusalim, ei nu pot să slujească ca diaconi, dacât după ce apostolii îi hirotonesc (Fapte 6, 5-6).
Simon Magul, din Samaria, vede și el că Duhul Sfânt se dă doar prin punerea mâinilor apostolilor și încearcă să cumpere această putere, devenind primul sectant sau eretic (Fapte 8, 14-20).
De asemenea, când Saul prigonitorul (viitorul Apostol al neamurilor) e întors către adevăr de Hristos, pe drumul Damascului, alegerea lui e confirmată prin punerea mâinilor lui Anania (Fapte 9, 12-18), arătându-se iarăși puterea preoțească deosebită a clericilor creștini.
Iar când Saul și Barnaba sunt aleși pentru misiunea apostolească pe care o vor lucra până la capătul vieții lor pământești, iarăși are loc Hirotonia lor, pentru noua treaptă de sfințire la care erau chemați (Fapte 13, 1-3). De altfel, același lucru îl vor face și noii apostoli, Pavel (fostul Saul) și Barnaba, hirotonindu-le preoți în fiecare biserică (Fapte 14, 23) cum se face până astăzi în Biserica lui Hristos cea adevărată. Va urma.......

Lumina Adevărului – preot Mihai-Andrei Aldea – Editura Christiana Bucuresti 2007