Punem înaintea cititorului continuarea articolului „De ce sectele resping PREOTIA SACRAMENTALA?!” astfel încât să nu mai existe nici-un dubiu în mintea celor neștiutori in cele ale teologiei. Aceste două articole vin în completarea unuia mai vechi Taina Preotiei - diferente interconfesionale care deasemenea aduce lămuriri concrete cu privire la Taina Preoției Sacramentale și a importanței ei în confruntare cu învățăturile sectelor.
Deosebirea dintre clerici, harismatici (1) și restul Bisericii este și ea de multe ori arătată în Faptele Apostolilor, prin menționarea separată a acestora (ex.: Fapte 11, 1: apostolii și frații – 15, 4: au fost primiți de Biserică și de apostoli și de preoți– 20, 17 a chemat la sine pe preoții bisericii etc.) tot această deosebire se arată și în tulburarea ridicată de iudaizanți – de care am vorbit și mai sus - și pentru care apostolii și preoții s-au adunat ca să cerceteze despre acest cuvânt (Fapte 15, 6).
Se vede astfel autoritatea pe care o au aceștia asupra poporului creștin. De altfel acest lucru era cunoscut de toți, căci altfel cei din Antiohia nu ar fi avut de ce să rânduiască ca Pavel și Barnaba și alți câțiva dintre ei să se suie la apostolii și preoții din Ierusalim pentru această întrebare (Fapte 15, 2).
Acest cuvânt arată și autoritatea pe care o avea Sinodul, adică adunarea apostolilor și a clericilor în lămurirea cu putere dumnezeiască a tuturor problemelor Bisericii. Căci pentru această problemă a iudaizanților are loc primul sinod cunoscut, Sinodul Apostolic din Ierusalim, și hotărârea acestui Sfânt Sinod este deschisă de cuvintele cutremurătoare „părutu-s-a Duhului Sfânt și nouă” (Fapte 15, 28)!

Tot din Hirotonie este vorba și când Sfântul Apostol Pavel îi spune ucenicului său Tit, episcopul Cretei, pentru aceasta te-am lăsat în Creta, ca să îndreptezi cele ce mai lipsesc și să așezi preoți prin cetăți, precum ți-am rânduit (Tit 1, 5 și urm.).
De asemenea, tot de Hirotonie este vorba și când se vorbește de harul ce s-a dat lui Timotei întâi cu punerea mâinilor mai-marilor preoților, acești mai mari fiind bineînțeles episcopii sau apostolii (I Timotei 4, 14). Și tot Hirotonie în sensul adevărat, ortodox, al cuvântului avem și în îndemnul dat de Sfântul Apostol Pavel lui Timotei să aprinzi și mai mult, din nou, harul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor mele (II Timotei 1, 6).
Iată deci cum, din nou, Dumnezeieștile Scripturi mărturisesc împotriva rătăcirilor adventiste și sectare, arătând că diaconii, preoții și episcopii erau așezați prin Hirotonie și nu prin alegere.
Iată cum se vede că aceștia erau deosebiți de restul bisericii, deoarece erau și chemați la o slujire mai înaltă decât ceilalți creștini.
De altfel chiar Vechiul Testament, cel fetișizat de adventiști, mărturisește despre veșnicia preoției. Căci așa zice Domnul: „Nu va lipsi lui David bărbat care să șadă pe scaunul casei lui Israel. Și preoții-leviți nu vor avea lipsă de bărbat care să stea înaintea feței Mele și să aducă în toate zilele arderi de tot, să aprindă tămâie și să săvârșească jertfe...precum e nenumărată oștirea cerească și nenumărat nispul mării, așa voi înmulți neamul lui David, robul Meu, și al leviților celor ce-Mi slujesc Mie” (Ieremia 33, 17-2).
Că această proorocie nu se referă la preoția vechi-testamentară este limpede, căci prin venirea lui Hristos și prin distrugerea Templului și a tribului leviților jertfele Legii Vechi au încetat și au devenit chiar cu neputință.
De asemenea, și Sinodul Apostolic din Ierusalim, ca și toată mărturia Noului Testament le înlătură, astfel încât nu poate fi vorba de ele. Dar acum în locul vițeilor ce se puneau pe altar (Ps. 50, 20) și al celorlalte jertfe Hristos S-a adus ca jertfă pe Sine, înlocuind pentru totdeauna jertfele Legii vechi (Evrei 9, 11-14).
Deci jertfele de care vorbește proorocia că vor fi aduse lui Dumnezeu în veac sunt cele ale Noului Testament, adică în primul rând și mai presus de toate Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
Este limpede că sectanții nu au această preoție proorocită de Ieremia, întrucât nu au nici Liturghie, ci o maimuțăreală numită de ei „simbol” (deși cuvântul însemnează altceva decât cred ei), și nu au nici arderi de tămâie.
Doar Ortodoxia, Biserica cea adevărată a lui Hristos, le are pe toate acestea.
Se vede prin urmare, și din mărturia Vechiului Testament. și din mărturia Noului Testament, că preoția creștinească este cea ortodoxă, că ierarhia creștină este făcută după rânduială sfântă, dumnezeiască, iar răzvrătirea împotriva ei este mai mult decât o mare amăgire este chiar hulă, având ca motivație mândria și profunda necredință...
Căci a și zis Hristos către ucenicii Săi: „Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, și pe al vostru îl vor păzi” (Ioan 16, 20). Și în altă parte: „cine vă primește pe voi (preoții) pe Mine Mă primește, și cine Mă primește pe Mine, primește pe Cel ce M-a trimis pe Mine (Matei 10, 40). (2).
Nu vedem nicăieri în Scripturi ca această putere și autoritate dată Sfinților Apostoli să fi pierit o dată cu ei; nici Matia nu a fost dintre cei doisprezece aleși la început de către Iisus, iar Pavel cu atât mai puțin. De asemenea, se bucură de deplină cinstire și Barnaba, și Sila, și Timotei, și Tit, și Marcu, și toți cei care, prin mila lui Dumnezeu și ostenelile lor, s-au învrednicit de nemărginitul de mare dar al apostoliei și preoției.
Aceste lucruri sunt atât de limpezi în Biblie încât este nevoie de traduceri răstălmăcite și înterpretări sucite pentru ca cei neștiutori să poată fi înșelați, și chiar și așa sunt destui cei care se trezesc la realitate și se întorc de la rătăcire la adevăr.
Dar va întreba cineva de ce a lăsat Dumnezeu preoția?
Ca răspuns la această întrebare, vom cita totuși cuvintele pe care Duhul Sfânt Dumnezeu le-a insuflat iubitului său Apostol Pavel:
„Darurile sunt felurite, dar același Duh. Și felurite slujiri sunt, dar același Domn. Și lucrările sunt felurite, dar este același Dumnezeu care lucrează toate în toți. Și fiecăruia se dă Aratarea Duhului spre folos” (I Corinteni 12, 4-7).
Acest cuvânt ne arată că există un folos pentru fiecare din lucrările lui Dumnezeu date în Biserica Sa. Iar acest folos este, desigur, al nostru, nu al lui Dumnezeu, întrucât El fiind desăvârșit nu are nevoie de ale noaste. Ba chiar și ceea ce se cere nouă de Dumnezeu tot spre folosul nostru este până la urmă, nu spre vreo trebuință a Sa.

Lumina Adevărului – preot Mihai-Andrei Aldea – Editura Christiana Bucuresti 2007

(1) – Harismaticii erau acei creștini înzestrați de Dumnezeu cu haruri speciale (de unde și numele lor), ca darul tămăduirii, al proorociei sau înainte-vederii, al învățăturii ș.a.m.d. Ca urmare a acestor daruri ei aveau un statut deosebit în cadrul bisericii, nu ca preoții sau episcopii, dar nici ca ucenicii obișnuiți; acest statut deosebit a stârnit invidia ucenicilor mai neîntăriți, pentru care pricină vorbește și sfântul Apostol Pavel în epoistola I către Corinteni, la capitolele 11-14 și mai ales în capitolul 12.

(2) - Nu dăm decât două astfel de texte, deși sunt mai multe. Pentru cine le știe nu e nevoie a arăta mai mult, iar ceilalți se cuvine a le căuta și ei, spre învățarea cu Dumnezeieștile Scripturi.