Gheron Iosif. Despre rugăciune și răspuns la întrebări:
M-am bucurat mult de dorința pe care o ai de a fi de folos sufletului tău. Și eu însetez să fiu de folos fiecăruia dintre frații care caută să se mântuiască.
Așadar, iubitul și dragul meu frate, deschide-ți bine urechile.
Țelul final al omului, din momentul în care s-a născut la viață, este de a-L afla pe Dumnezeu.
Nu-L poate însă găsi dacă mai întăi nu l-a găsit Dumnezeu pe el. ,,În El trăim și ne mișcăm”, dar patimile ne-au închis ochii noștri duhovnicești și nu-L vedem.
Când, însă, Prea bunul Dumnezeu Își va întoarce ochiul Său către noi, atunci ne vom trezi ca din somn și vom începe a căuta mântuirea.
Deci, la prima ta întrebare răspund: acum te-a văzut Dumnezeu, te-a luminat și te îndrumă. Oriunde te-ai afla, lucrează. Spune fără încetare rugăciunea, cu gura și cu mintea. Când limba obosește, începe mintea. Iar când mintea se îngreuiază, spune iarăși cu gura. Numai să nu încetezi. Fă multe metanii. Priverghează noaptea cât poți de mult. Și dacă se aprinde în inima ta flacăra și dragostea pentru Dumnezeu și vei dori liniștea și nu vei mai putea să stai în lume – deoarece în tine se aprinde rugăciunea -, atunci scrie și îți voi spune ce să faci. Și iarăși, dacă harul nu va lucra așa, dar zelul te va ține până vei împlini poruncile Domnului cele ce privesc pe aproapele, atunci mulțumește-te cu starea aceasta și va fi bine. Nu căuta altceva. Diferența între treizeci, șaizeci, o sută o vei afla când vei citi Everghetinosul. Vei găsi acolo multe astfel de lucruri și mult te vei folosi.
Răspunsul la celelalte întrebări: rugăciunea așa trebuie să se spună, cu cuvântul lăuntric. Dar pentru că la început mintea nu a deprins încă rugăciunea și o uită, trebuie să o spui când cu gura, când cu mintea. Și aceasta să o faci până când mintea se umple și devine lucrare, energie.
Lucrare (energie) se cheamă aceea când, spunând rugăciunea, simți înlăuntrul tău bucurie și dulceață și dorești să o spui mereu.
Când mintea va prelungi rugăciunea și aceasta va deveni bucuria despre care îți scriu, atunci rugăciunea se va spune în tine fără încetate, fără strădania ta proprie. Aceasta se numește simțire-lucrare, deoarece acum harul lucrează fără strădania omului. Acesta mănâncă, merge, doarme, se trezește, iar înlăuntrul său strigă continuu rugăciunea. Și are pace, bucurie.
Acum, despre orele de rugăciune. Deoarece ești în lume și ai diferite griji, oricând găsești timp fă rugăciune. Străduiește-te însă continuu să nu neglijezi rugăciunea. În ceea ce privește ,,contemplația” pe care o dorești aceasta este foarte greu de atins, deoarece este nevoie de multă liniște.
În trei categorii se împarte starea duhovnicească, și în funcție de aceasta lucrează și harul dumnezeiesc în om.
O stare se cheamă de curățire, în care omul se curățește. Ceea ce ai tu acuma se numește har curățitor. Acesta îndeamnă pe om spre pocăință. Orice dorință a ta spre cele duhovnicești vine de la harul acesta. Nimic nu este al tău. Acesta lucrează totul în chip tainic.
Harul acesta, când te străduiești și tu, rămâne cu tine câțiva ani. Și dacă omul înaintează prin rugăciunea minții primește un har mult mai diferit. Primul se numește simțire –lucrare și este acest har curățitor.
Acum cel care se roagă simte mișcarea, lucrarea dumnezeiască înlăuntrul său.
Celălalt har se cheamă luminător.
Prin acesta, cel ce se roagă primește lumina cunoștinței, este ridicat la contemplare (vederea lui Dumnezeu). Nu este vorba de lumini, viclenii sau închipuiri, ci de limpezimea minții, curățenia gândurilor, adâncimea înțelesurilor.
Pentru ca să vină acest har, cel care se roagă trebuie să aibă multă liniște și îndrumător nerătăcitor.
A treia stare, umbrirea harului, care vine după aceasta, harul desăvârșitor, este dar mare.
Nu îți scriu acum despre acesta, deoarece nu este nevoie. Însă dacă vrei să citești despre acesta, am scris, cu agramatismele mele, un manuscris despre ,,trâmbița duhovnicească”. Caută să-l găsești.
Cumpără și pe Sfântul Macarie, pe Avva Isaac și te vei folosi mult. Și orice nelămurire întâlnești, scrie-mi și eu îți voi răspunde cu multă dragoste.
Eu, în timpul acesta, scriu celor care mă întreabă. Anul acesta au venit din Germania numai și numai ca să afle rugăciunea minții. Din America, iarăți, îmi scriu cu multă dorire. De la Paris sunt atâția care cu multă căldură caută răspuns.
Noi, aici, la picioarele, noastre, de ce oare nu ne îngrijim? Este atât de greu să strigăm continuu numele lui Hristos ca să ne miluiască?
În fine, persistă și o idee greșită, mare ispită, cum dacă spune cineva rugăciunea minții există riscul să rătăcească, în timp ce acesta este rătăcire – adică a spune așa ceva.
Cine dorește, să încerce. Și când lucrarea rugăciunii va dura mai mult timp, atunci se va face rai înlăuntrul său. Se va elibera de patimi. Va deveni alt om. Și dacă nu se află în pustnicie, bunurile pe care le va dobândi prin această rugăciune nici nu se pot spune!

Mărturii din viața monahală – Gheron Iosif – Editura Bizantină București - 1995