Catehetica

Implinirea prin FAPTA

Ernest Bernea — Fri, 18 May 2012 08:48:58 +0300

Sfântul Apostol Iacov spune: „Credinţa fără fapte este moartă” (Iacov 2:14-26) sau „Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n’are fapte?”
„ Dar va zice cineva: ,,Tu ai credinţa, şi eu am faptele.“ ,,Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.” „Vrei dar să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zădarnică?…După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă.”
Pornind de la aceste cuvinte biblice filosoful Ernest Bernea ne arată că omul caută în viața lui împlinirea, bucuria împlinirii care aduce sufletului liniștea de care are nevoie cu adevărat.
Împlinirea prin faptă!
Adevărata viață interioară naște și se întreține prin faptă. Credința fără faptă e ca o floare fără rod: se arată într-o frumusețe trecătoare. Omul viu mână pași iuți pe drumurile creației; făptură a lui Dumnezeu, devine părtaș la lucrarea dumnezeiască.
Fapta poate fi înțeleasă în două feluri.
Pe de o parte, într-un sens material, așa cum apare în viața mecanică actuală, când omul lucrează ca o mașină: materie din materie, elemente, funcțiuni, scopuri materiale.
Pe de altă parte, fapta poate fi privită în sensul ei spiritual, ca o funcțiune a ordinii superioare, a destinului nostru de oameni.
În acest fel, a făptui înseamnă a fi activ interior, a rodi pe calea credinței și dragostei, înseamnă creație.
Fapta în înțeles de colaborare a omului la opera lui Dumnezeu este legată de sensul adânc și permanent al trecerii omului prin lumea aceasta.
Omului nu-i este îndeajuns să cunoască cuvântul lui Dumnezeu, nu-i este îndeajuns să aibă credință și să dea ascultare înnoirii, ci trebuie să lucreze neobosit, să fie „un împlinitor cu fapta”.

Îndemn la simplitate – Ernest Bernea – Editura Vremea Bucuresti – 2006

Care este datoria noastra principala fata de Sf. Traditie?

Învățătura de Credință Ortodoxă — Fri, 18 May 2012 08:55:25 +0300

Pentru a cunoaște adevărurile de credință pentru a nu cădea în înșelare din partea unor secte și eretici trebuie să apelăm la statornicirile Bisericii încă din primele veacuri. Iată mai jos și cuvintele marelui bărbat al creștinismului - Sfântul Vasile cel Mare (330-379)cu privire la Tradiție și la ceea ce Biserica a păstrat cu sfințenie și nu a fost cuprins in Sfânta Scriptură. Ce cuvânt impotrivă pot aduce protestanții sau neoprotestanții față de atâta nor de mărturii încă din primele veacuri ale Bisericii?
Care e datoria noastra principală faţă de Sf. Tradiţie?
Să păstrăm cu sfinţenie şi neatins cuprinsul ei la fel cu acela al Sfintei Scripturi, aşa cum au făcut Părinţii din cele mai vechi timpuri. Iată sfatul Sf. Vasile cel Mare în această privinţă:
«Unele dintre dogmele şi propovăduirile păstrate de Biserică le avem din învăţătura scrisă, pe altele însă le-am primit din Tradiţia Apostolilor, transmise în taină. Amândouă aceste categorii au aceeaşi autoritate pentru evlavie. Nimeni nu va spune cuvânt împotriva acestora, pentru că nimeni nu cunoaşte cât de cât aşezămintele bisericeşti.
Dacă am încerca să înlăturăm obiceiurile nescrise, ca neavând mare importanţă, nu ne-am da seama că am pagubi Evanghelia în părţile ei principale; mai mult, am restrânge propovăduirea la numele ei gol. De pildă, (ca să pomenesc lucrul cel dintâi şi foarte obştesc) cine a învăţat prin scris ca acei care nădăjduiesc în numele Domnului nostru Iisus Hristos să se însemne cu semnul crucii?
Ce scriere ne-a învăţat să ne întoarcem spre Răsărit atunci când ne rugăm?
Ce sfânt ne-a lăsat în scris cuvintele de chemare a Sfântului Duh pentru prefacerea pâinii Euharistiei şi a Paharului binecuvântării?
Nu ne mulţumim cu cele pe care le menţionează Apostolul sau Evanghelia, ci spunem unele lucruri înainte, altele pe urmă, ca având mare putere pentru taină şi pe care le luam din învăţătura nescrisă.
Noi binecuvântăm apa Botezului şi untdelemnul Ungerii, ba încă şi pe cel ce se botează. Din ce scrieri? Nu din Tradiţia tăcută şi tainică? Ce cuvânt scris ne-a învăţat ungerea însăşi cu untdelemn? Iar cufndarea omului de trei ori, de unde este? Celelalte câte sunt în legatură cu Botezul, lepădarea de satana şi de îngerii lui, din ce scriere sunt? Nu sunt, oare, din această învăţătură nepublicată şi secretă pe care Părinţii noştri au păstrat-o sub tăcere, fără iscodire, ca unii care învăţasera bine acel lucru: păstrarea în tăcere a măreţiei sfânte a Tainelor?...
La fel Apostolii şi Părinţii care au stabilit la început cele în legătură cu Biserica au păstrat taina lor în ascuns şi în tăcere demnitatea lor...».
Iar Sf. Ioan Damaschin zice: «În Sf. Scriptură, nu se pomenesc cele întâmplate la moartea Sfintei Născătoare de Dumnezeu Maria. Dar acestea se istorisesc în cea mai veche şi adevărată Tradiţie, care ne spune ca în momentul slăvitei ei adormiri, toţi Sfinţii Apostoli, care colindau lumea în vederea mântuirii, s-au adunat la Ierusalim venind prin văzduh. Aici ei au avut o viziune cu îngeri şi au ascultat melodia dumnezeiască a puterilor cereşti etc.»
Botezarea copiilor mici e o tradiţie apostolică. Aceste lucruri se ştiu prin grija aleasă şi evlavia caldă cu care le-a păstrat Sfânta Tradiţie şi pe care, la rândul nostru, se cuvine să le păzim cu aceeaşi grijă şi evlavie spre a le da mai departe celor ce vor veni după noi. Va urma....

Învățătura de Credință Ortodoxă - Catehismul Ortodox
Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române - București

Anastasia - pilde ortodoxe video

Cristian Stavriu — Fri, 18 May 2012 11:17:51 +0300

O frumoasă pildă ortodoxă - video - despre Anastasia, fata unui vatman care se luptă să-l salveze pe tatăl său dintr-o încurcătură pricinuită chiar de ea. Vizionare plăcută și folos duhovnicesc!

Sursa: Mereutanu Vitali

De ce sa-i iubesc pe semeni?

Arhm. Vasilios Bacoianis — Thu, 17 May 2012 08:34:00 +0300

Am putea spune fără să greșim că cele mai mari probleme ale omului - mai ales ale omului modern - vin din relatia cu aproapele. Relația cu aproapele desigur este deteriorată din cauza micimii de suflet a oamenilor lipsiți de Dumnezeu și mai ales de iubirea de sine, stima de sine, slava deșartă, bizuința de sine, invidia, trufia și mai ales mândria. Învățătura lui Hristos ne propune un rai pământesc și unul ceresc. Oamenii care reușesc să se ghideze după această învățătură pot pregusta încă de pe pământ frumusețea raiului, fericirea, pacea, bucuria, împlinirea. Adesea ne plângem de tot ce se petrece în jurul nostru, razboaie, înșelare, tâlhărie, crime, batjocorire, etc, etc, și toate acestea pornind numai de la faptul că oamenii și-au pierdut credința, sau o tâlcuiesc greșit și după propriile neputințe. Este simplu să ne testăm și să vedem unde ne aflăm folosindu-ne de sfaturile părintelui Vasilios Bacoianis care ne învață de ce:
Aproapele nostru este temelia vieții duhovnicești!
Ne-am obișnuit cu noțiunea de „om” și nu se mișcă prezența, existența, măreția omului. Însă, oricât de păcătos ar fi acesta, este „frământătura sfântă”, chipul lui Dumnezeu (facerea 1, 27). (oare am conștientizat aceasta?)
Și, așa cum avem evlavie față de sfintele icoane din biserici, suntem datori să avem și față de om, pentru că acesta este icoana, „chipul” lui Dumnezeu.
Patriarhul Avraam s-a închinat până la pământ în fața celor trei bărbați necunoscuți care l-au vizitat în cortul lui (v. Facerea 18, 2). „Trebuie să ne închinăm fraților care ne vizitează ca și cum ne-am închina lui Dumnezeu Însuși, așa cum a făcut și Avraam!”, le spunea părinților Ava Appolo. Și acest sfânt a ținut porunca, arătând în chip practic respectul față de făptura omenească, pentru care Hristos Și-a vărsat sângele.
Disprețuirea omului, a „chipului” lui Dumnezeu, înseamnă disprețuirea lui Dumnezeu Însuși. Va urma...

Nu te mai suport – Arhimandrit Vasilios Bacoianis – Editura Tabor – 2011

1. Nu te mai suport!

2. Acest om mi-a devenit nesuferit!

Ce treaba avem noi cu moartea?

Nicolae Velimirovici — Thu, 17 May 2012 08:34:18 +0300

Cea mai „urâtă” discuție pe care o poți deschide într-un grup de oameni este despre moarte. Orice om lipsit de credința în Dumnezeu și în nădejdea biruinței asupra morții se cutremură și se înfricoșează atunci când se gândește mai profund la moarte. Și totuși moartea este singura certitudine pe care o poate avea un om. De orice poți scăpa în lumea aceasta însă de moarte nimeni nu se poate lăuda că o poate depăși fără a trece prin ea. Sfântul Nicolae Velimirovici ne spune câte ceva despre moarte în:
Cuvânt căre cofetarul Stavros:
Ați auzit despre fericitul diacon Avacum? Când turcii l-au adus legat în Velingrad ca să-l înalțe într-un par, acela, care era un cavalerist din Bosnia, cânta: „Sârbul este al lui Hristos, îmbrățișează-mă moarte!” aceste cuvinte sunt în duhul Sfântului Apostol Pavel, care scrie creștinilor din Filipi: „Sunt strâns din două părți: doresc să mă despart de trup și să fiu împreună cu Hristos, și aceasta e cu mult mai bine; dar este mai de folos pentru voi să zăbovesc în trup” (Filipeni 1, 23-24). Apostolul nu vorbește despre moarte decât doar ca mutare din viața aceasta în viața cealaltă, și se bucură mai mult de viață cerească decât de viața de pe pămât.
De curând, l-am întrebat pe un bătrân sănătos, ce-ar dori mai mult în lume aceasta de la Dumnezeu.
Acela, punându-și mâna pe piept, mi-a răspuns:
- Moartea și numai moartea!
-Și crezi în viața de după moarte?
- Tocmai pentru că cred, doresc tot mai degrabă moartea, a spus bătrânul.

Necredincioșii tremură la gândul morții, deoarece socotesc că moartea este deplină dispariție a vieții. Mulți credincioși, iarăși, se tem de moarte deoarece cred că nu și-au încheiat îndatoririle lor în lumea aceasta, nu i-au așezat pe copii la locurile lor, sau n-au dus la bun sfțrșit ceea ce au început. Chiar și unii oameni sfinți s-au temut de ceasul morții. Când îngerii au coborât ca să-l ia pe Sfântul Sisoe, acel înger în trup se ruga să-l mai lase puțin în această viață, ca să se căiască și să se pregătească pentru viața cealaltă. Prin urmare, sfinții nu se temeau de moarte, ci de Judecata lui Dumnezeu care urmează după moarte.
Fără credință în viața cerească, frica devine funie în jurul gâtului prin care moartea îi trage pe cei osândiți. Pentru credincios, viața nu este altceva decât vântul morții, vânt care suflă și risipește cenușa lui și o mortifică. Dacă necredinciosul ar cugeta logic până la sfârșit, ar trebui să mărturisească faptul că în realitate viața nu există. Pentru aceasta, moartea este singura lui credință, singura putere veșnică, singurul Dumnezeu.
Pentru noi, creștinii, moartea înseamnă absolvirea unei școli, semnul eliberării unui livret militar, puntea peste care pășim ca să ne întoarcem în țară.
Moartea, în esența ei, pentru cei care cred în Hristos este un nimic. Mântuitorul Însuși i-a spus Martei: „Eu sunt Învierea și Viața. Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri va fi viu!” (Ioan 11, 25-26).
În cine vom crede, dacă nu în Hristos, frate Stavros? În oameni nu poți crede, nici când îți spun numele lor, și mult mai puțin când zic: „Te voi plăti mâine” și chiar mai puțin când vorbesc despre lucruri adânci și înalte.
În afară de Fiul lui Dumnezeu, nimeni nu știe nimic, nici despre moarte, nici despre ceea ce ne așteaptă după moarte. El le-a cunoscut și ni le-a descoperit, și ni le-a arătat pe toate, că: „Moartea a fost înghițită de biruință” (I Coriteni, 15, 54), după cuvântul Sfântului Apostol Pavel. Așadar, de ce avem să ne temem de aceasta care a fost biruită de Învierea lui Hristos?
Frica morții nu se lipește de cei care sunt uniți cu Hristos, cu Biruitorul morții și Dătătorul darului.
Însă ne așteaptă o frică conștientă și îndreptățită pe care au simțit-o chiar și sufletele sfinților în fața morții. Aceasta nu este friica de moarte, ci teama de a nu fi pregătiți pentru viața viitoare, o frică legată de necurăția sufletului, pentru că cei necurați nu-L vor vedea pe Dumnezeu, nici în viața adevărată, în Împărăția cerurilor.

Prima Lege a lui Dumnezeu – Nicolae Velimirovici – Editura Egumenița - 2011

Cum sa dobandim RAIUL - IPS Bartolomeu Anania

Cristian Stavriu — Wed, 16 May 2012 15:41:50 +0300

Cum sa dobandim Raiul? - din sfaturile parintelui mitropolit Bartolomeu Anania.

Care-i calea ce duce la fericire?

Zaharia Zaharou — Fri, 18 May 2012 11:29:46 +0300

Mare nevoie avem să învățăm calea ce duce la mântuire, mare nevoie avem să ne deprindem cu urmarea căii lui Hristos. Din sfaturile părintelui Sofronie Saharov înțelegem cu claritate că singura cale pe care diavolul nu ne poate însoți și nici ispiti este calea smereniei, calea deșertării sinelui, acea coborâre spre „cele mai de jos ale pământului”. Lupta omului modern este de a domina, de a stăpâni pe semeni, popoare și teritorii. Acest mod de gândire este unul potrivnic firescului omenesc, este o cale ce duce la pieire, la dezbinare, la convulsii și războaie fie interioare fie exterioare. Dar să vedem ce ne spune:
Părintele Sofronie spune că omenirea este asemenea unei piramide alcătuite din diverse nivele sociale. Dezbinarea și inegalitatea dintre ele sunt urmarea căderii protopărinților.
Cei care se află în vărful piramidei stăpânesc și asupresc pe cei aflați mai jos (cf. Mat. 20, 25), iar dreptatea către care tinde duhul omului zidit după chipul lui Dumnezeu lipsește. Prin urmare, pentru a tămădui întreaga omenire, pentru a o scoate din impasul acestei nedreptăți și a-i ridica pe toți cei asupriți.. Hristos întoarce piramida ființării, punând vârful piramidei ca bază și întemeind astfel desăvârșirea ultimă.
Neîndoielnic, vârful piramidei întoarse este Însuși Hristos, Cap al Trupului noii zidiri. La vârful piramidei întoarse împărtășește Duhul smerit și mântuitor al lui Hristos cel răstignit care a primit să moară ,,pentru popor” (Ioan 18, 14).
Acolo, la vârful piramidei, potrivit cuvântului dezvăluitor al Părintelui Sofronie, viază o cu totul altă viață, strălucește o cu totul altă lumină și se respiră o cu altă mireasmă.
Hristos este Stăpânul și slujitorul acestei nespuse iubiri care se deșartă pe sine. În fiecare manifestare a ei, iubirea Lui este absolută și desăvârșită. Ea se dovedește desăvârșită înaintea Tatălui Ceresc prin aceea că a primit să ia chip de rob ca om (cf. Filip. 2,7); dar și înaintea omului, prin ascultarea Lui și prin primirea crucii de ocară (cf. Evr. 12, 2).
În grădina Ghetsimani, Hristos S-a încredințat pe Sine cu totul voii Tatălui Ceresc. Și-a jerfit trupul pe cruce și S-a pogorât cu sufletul Său cel Sfânt la iad spre mântuirea tuturor. El Însuși ne-a încredințat că „mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are” (Ioan 15, 13). Desăvârșirea și măreția sfințeniei lui Hristos, așa cum s-au descoperit ele în dumnezeiasca deșertare de Sine și în iubirea Sa smerită, într-atât l-au uimit pe Părintele Sofronie încât a spus cu adâncă smerenie: „A trăi creștinește este cu neputință: creștinește se poate numai muri, precum murea Apostolul Pavel în toate zilele. Moartea aceasta însă se petrece mai ales în sfera cugetării și a făpturii omului celui vechi și este o pogorâre la cele de jos, o călătorie spre vârful piramidei întoarse, urmându-l pe Hristos în fiece zi”.
Va urma.....

Colecția CRINII ȚARINII - Merinde pentru monahi - Arhm. Zaharia Zaharou
Editura Nicodim Caligrafu – Sfânta Mănăstire Putna 2012

Ce facem cu familiile, copii si viitorul nostru?

Cristian Stavriu — Mon, 04 Apr 2011 12:55:33 +0300

Sambătă 26 Martie 2011 a avut loc în București cât și în țară un marș profamilie, provita, în sprijinul celulei de bază a societății – FAMILIA! Spune DA vietii!

Totul a fost frumos, marșul s-a desfășurat civilizat, în liniște și pace prin Bucureștiul aglomerat și preocupat doar de cele ale zilei. Din păcate românii noștri nu percutează la astfel de manifestări și din această cauză vom suferi pe viitor căutând cauzele necazurilor nostre într-o cu totul altă parte. Puținătatea participanților însă este îngrijorătoare!

Cu câteva zile în urmă ieromonahul Savatie Baștovoi într-un serial al emisiunii „Pietrele Vorbesc” a discutat cu un american (Scott Lively doctor in drept si invitat al emisiunii) despre initiativele legislative cu privire la discriminarea minorităților. Emisiune pe care o recomand cu caldura:

Profamilia, Antiavort - Ier. Savatie Bastovoi

Putem vedea în emisiunea enunțată abilitatea, iscuțimea, consecvența și puterea pe care o pun în slujba răului aceia care se luptă impotriva familiei, impotriva vieții, impotriva moralității, impotriva lui Dumnezeu, samd.

Din păcate aceeași abilitate și efervescență nu o regăsim nici măcar în rândurile oamenilor bisericii noastre naționale, nici în rândurile acelora care duminică de duminică participă la sfintele Liturghii- pentru că ne credem credincioși doar prin faptul că împlinim un ritual.

Ceea ce vreau să spun nu este o judecată asupra noastră a tuturor ci doar o constatare a unei realități crude pe care dacă nu o vom aborda corect nu o vom putea învinge.

De la an la an sunt din ce în ce mai puține conferințe (de orice fel), din ce în ce mai puțini părinți duhovnicești invitați să-și spună cuvântul mulțimilor de creștini, de studenți samd. De ce oare? suntem vinovați pentru aceasta?

Cred că este timpul ca noi aceia care dispunem de mijloace media, posesorii de bloguri si portale creștine să promovăm cât mai mult acțiuni de felul acesta. Dezbinarea ne-a decimat, iar cei care lucrează de partea răului ne înving prin număr, prin prezență, prin consecvență și putere.

Noi suntem slabi și neputincioși pentru că nu suntem uniți și asta face deliciul adversarului.

Eu cred că ar trebui să lucrăm mai puțin timid față de cei din jur iar soluția pentru noi este să lucrăm foarte mult la desăvârșirea creștină printr-o luptă aprigă cu sinele, participare la Sfintele Liturghii, spovedanie, împărtășire și activitate multă în săvârșirea faptelor bune. Dacă vom dobândi o bună înțelegere a lucrurilor, și ne vom raporta corect față de ceea ce ne înconjoară, deci vom dobândi virtutea dreptei socotințe atunci lucrurile se vor schimba. Nimic nu vom putea schimba în jurul nostru dacă nu ne vom schimba pe noi înșine. Apoi abia, vom putea antrena în această mișcare spre bine și pe cei de lângă noi. Vrem să vedem alături de noi din ce în ce mai des pe preoții duhovnici, pe episcopii noștri, profesorii noștri samd. Este teribil de deranjant să vezi că cei care sunt îndreptățiți să ia atitudine, să sprijine și să conducă astfel de manifestări sunt invizibili. Dar vina pentru aceasta este numai a noastră a tuturor. Rămâne să vedem pe viitor ce putem face concret! Aștept sugestiile cititorilor și sfaturile duhovnicilor!

Cristian Stavriu

Ce s-a intamplat la Ierusalim cu asezamantul romanesc? - Savatie Bastovoi

Savatie Bastovoi — Fri, 20 May 2011 10:19:38 +0300

Întreruperea comuniunii dintre doua biserici surori autocefale nu este un lucru simplu și nici de glumă. Iată că s-a creat un precedent care cu siguranță va avea unele repercursiuni în viitor. Din păcate, cred că oamenii astăzi mai puțin se gandesc intuitiv la reculul unei decizii atât de importante. Mai jos avem o inregistrare video realizată de ieromonahul Savatie Bastovoi in cadrul emisiunii Pietrele Vorbesc avândul ca invitat pe ieromonahul Petre Pruteanu de la mânăstirea Trei Ierarhi din Iași. Emisiunea își propune abordarea acestui subiect și găsirea unor răspunsuri la întrebarile: Ce s-a întamplat intre patriarhiile română și ierusalimiteană? Ce interese primează în rezolvarea acestei probleme dificile?

Conferinta Despre Post-P.Arsenie Muscalu

Arsenie Muscalu — Fri, 02 Mar 2012 10:08:31 +0200

Portalul nostru crestin ortodox va ofera spre ascultare o importantă înregistrare audio de la Conferinta - Despre Post avându-l ca invitat pe parintele protosinghel Arsenie Muscalu. Aveti ocazia să ascultați un cuvânt de invățătură despre post și răspunsuri la o multitudine de întrebări legate de acest subiect!
Postul Constrângere sau Libertate:

Arsenie Muscalu - Despre Post-1-www.catehetica.ro

Arsenie Muscalu - Despre post-2- www.catehetica.ro

Arsenie Muscalu - Despre Post-3- www.catehetica.ro

Arsenie Muscalu - Despre Post - 4- www.catehetica.ro

Arsenie Muscalu - Despre Post - 5- www.catehetica.ro

Arsenie Muscalu - Despre Post-6- www.catehetica.ro

Cum jura politicienii pe Biblie fara discernamant!-video

Rafael Udriste — Tue, 12 Apr 2011 08:30:42 +0300

Vă invităm să vizionati un nou serial video al emisiunii SEMNE realizat de Rafael Udriște!
In această înregistrare putem distinge felul în care oamenii politici jură în fața românilor cu mâna pe Biblie: „așa să-mi ajute Dumnezeu!”
Cum se face că în România s-au votat in 20 de ani legi contrare învățăturilor biblice iar nouă nu ne-a rămas decât să tot tragem semnale de alarmă fără a putea face concret ceva! Vizionare placuta si cu folos!

Serialul a fost preluat de AICI

ProFamilia, Antiavort-Ier.Savatie Bastovoi

Savatie Bastovoi — Sat, 26 Mar 2011 20:02:03 +0200

Va invitam sa vizionati un nou serial al emisiunii video „Pietrele Vorbesc” despre ProFamilie, AntiAvort, ProVita, cat si despre initiativa legislativa pentru discriminarea minoritatilor. Despre aceasta lege bolnavă vom afla in aceasta emisiune realizata de bravul ieromonah savatie Bastovoi.

Ce treaba avem noi cu moartea?

Nicolae Velimirovici — Thu, 17 May 2012 08:34:18 +0300

Prima Lege a lui Dumnezeu – Nicolae Velimirovici – Editura Egumenița - 2011

De ce sa-i iubesc pe semeni?

Arhm. Vasilios Bacoianis — Thu, 17 May 2012 08:34:00 +0300

Nu te mai suport – Arhimandrit Vasilios Bacoianis – Editura Tabor – 2011

1. Nu te mai suport!

2. Acest om mi-a devenit nesuferit!

Cum sa dobandim RAIUL - IPS Bartolomeu Anania

Cristian Stavriu — Wed, 16 May 2012 15:41:50 +0300

Cum sa dobandim Raiul? - din sfaturile parintelui mitropolit Bartolomeu Anania.

Care-i calea ce duce la fericire?

Zaharia Zaharou — Fri, 18 May 2012 11:29:46 +0300

Colecția CRINII ȚARINII - Merinde pentru monahi - Arhm. Zaharia Zaharou
Editura Nicodim Caligrafu – Sfânta Mănăstire Putna 2012

Cum aflam de ce avem nevoie pentru fericire?

Vasilios Bacoianis — Wed, 16 May 2012 08:36:58 +0300

Generații întregi de oameni au alergat și s-au luptat pentru a dobândi fericirea și se pare că foarte puțini au fost aceia care au și găsit-o cu adevărat. În numele fericirii și pentru fericire oamenii de la începuturi și până astăzi au dus o sumedenie de războaie dintre care unele chiar fraticide. Încrâncenarea cu care omul tânjește după fericire și împlinire trebuie să aibă la bază cunoașterea de sine, cunoașterea originii sale și a felului în care a fost creat. Părintele arhimandrit Vasilios Bacoianis ne învață cum să trăim o viață lungă și binecuvântată:
Renumitul cercetător american Francis S. Collins – care s-a preocupat ca nimeni altul de A. D. N.-ul uman – ne confirmă că și credința în Dumnezeu (sentimentul religios) (1), și legea morală (2) sunt înnăscute, fac parte din A.D.N-ul tuturor oamenilor.
Și, deoarece aceste două elemente (credința și conștiința) există în A.D.N-ul nostru, le purtăm cu noi toată viața. Astfel, fie că vrem, fie că nu, ne influențează pozitiv sau negativ existența pământească.
Aceasta înseamnă că, dacă dorim să viețuim ca oameni normali, ar trebui să acceptăm aceste două elemente, să ne „împrietenim” cu ele, să le „ascultăm” glasul!
În mod contrar, devenim potrivnicii propriei noastre firi, cu tot ceea ce decurge de aici pentru sănătatea noastră psihosomatică. Cu alte cuvinte credința noastră în Dumnezeu și ținerea legii morale înnăscute contribuie la sănătatea noastră trupească și sufletească. Este valabil și celălalt aspect:
Necredința în Dumnezeu și disprețuirea legii morale înnăscute provoacă boli sufletești și trupești.
Pretutindeni există pământ și văzduh, însă portocalul, ca să rodească, are nevoie de propriul lui pământ și văzduh. De exemplu, nu poate să rodească pe munți înalți, cu aer purificat. Oricât ar fi de îngrijit în acest loc, se va veșteji, se va usca și nu va rodi portocale, sau, dacă le va produce, vor fi fără gust și stricăcioase.
Și omul, ca să rodească și ca să se definească pe sine, are nevoie de mediul său. De pildă, nu poți să-l „sădești” într-un mediu care nu i se potrivește, căci oricât s-ar îngriji de sine, oricât ar petrece de bine, nu va rodi.
Și, deoarece credința în Dumnezeu și legea morală sunt înnăscute și reprezintă propriul lui A.D.N., atunci fie că vrea, fie că nu, mediul firesc, sănătos, este cel al credinței și al păzirii legii morale. Orice alt mediu este străin, „sufocant”, făcându-i viața neagră.
Fripturile, carnea, ficățeii etc., cu siguranță că sunt o mâncare bună și gustoasă, dar nu pentru măgar, ci pentru om. Odată cele dai măgarului, îl omori, pentru că el, pentru a viețui, are nevoie de propria mâncare, paie, furaje. Același lucru este valabil și pentru om, pe care, dacă nu-i oferi mâncarea potrivită, îl ucizi. Cu alte cuvinte, când ne ocupăm de „om”, ar trebui să știm bine care este identitatea, firea lui, de ce are nevoie această fire. În sens contrar, dacă îi dăm „rețeta” greșită, hrană nepotrivită, îl ucidem, devenim ucigași de oameni.

(1) – „Nimeni nu se naște rău”, spunea Socrate, înțelegând că omul este bun din fire și nu rău. Pur și simplu „este atras” de rău. „din fire există înăuntru nostru râvna pentru virtuți, dar noi o direcționăm către rău”, întărește marele cunoscător al existenței umane, Sfântul Ioan Scărarul (Cuvântul 26, II, 41).
(2) - În ultimii ani s-a descoperit că la vârsta de șase luni pruncii au deja posibilitatea să deosebească binele de rău. Această înseamnă că omul nu se naște „tabula rasa”, ci cu o trăsătură a legii morale în firea lui (,,Supliment Cotidianul”, 23.5.2010).

Arhm. Vasilios Bacoianis – Cum să trăiești o viață lungă și binecuvântată
Editura De Suflet, Editura Tabor

Curvia Clericului - Pravila Bisericieasca

Ier. Nicodim Sachelarie — Tue, 15 May 2012 08:43:07 +0300

Curvia clericului este un păcat grav, fiindcă persoană preotului ca om, trebuie să fie floarea evlaviei creștine, alesul Domnului, lumina lumii prin învățătura și sarea pământului printr-o înaltă ținută morală (Matei 5, 12-14). În legea lui Moise, de asemenea, s-au oprit astfel de păcate pentru preoți : Să nu-și ia de soție o curvă, sau o femeie necinstită, sau lăsată de bărbat, căci ei sunt sfinți. Să fie socotit sfânt, fiindcă el aduce jertfă Dumnezeului tău... Dacă fiica unui preot va curvi, necinstește pe tatăl său și să fie arsă în foc (Lev.21, 7-9).
Mai târziu preoții s-au dedat la păcate grele, dar pedeapsa Domnului trebuia să vină peste ei și peste popor: "Preoții calcă legea mea și îmi pângăresc lucrurile mele sfinte. Nu fac nici-o deosebire între ce este sfânt și ce nu este sfânt, nici nu mai învață pe oameni să facă deosebire între ce este necurat și ce este curat. Se depărtează de la poruncile Mele și Eu sunt defăimat întru slujba lor" (lez. 22, 26; Osea. 6, 9; Ier. 8, 11; 13, 10).
Episcopul, prezbiterul sau diaconul, prinzându-se în curvie, în jurământ nedrept sau furt, să se caterisească (de la altar) dar, să nu se afurisească (ca creștin) căci spune Scriptura: "Nu vei pedepsi de două ori pe om pentru aceeași faptă" (Numeri 1, 9). Asemenea și ceilalți clerici (anagnoști, cântăreți, ș.a) -Apost. 25.
Dacă vre-un episcop, prezbiter sau diacon, ipodiacon, anagnost sau psalt, sau portar, ar preacurvi cu femeia afierosită lui Dumnezeu (călugăriță) să se caterisească, ca cel ce a stricat mireasa lui Hristos, iar de va fi mirean, să se afurisească. -VI ec. 4.
Femeia vreunui mirean care a preacurvit, de se va vădi, unul ca acela (deși nevinovat) nu mai poate fi hirotonisit. Iar, dacă după hirotonie va preacurvi, este dator să o lase. Iar, de va viețui mai departe cu ea, nu mai poate sluji cele sfinte. -Neocez.8.
Preotul, care a păcătuit trupește mai înainte de a se hirotonisi și după ce a fost hirotonisit, își va mărturisi de voie păcatul, să nu mai liturghisească rămânând numai celelalte slujbe pentru râvna evlaviei sale. Că mulți zic că hirotonia iartă celelalte păcate (dar nu și al curviei) dacă el însuși nu va putea fi dovedit, atunci el însuși rămâne la judecata conștiinței sale. Neocez. 9
De asemenea și diaconul de va cădea în același păcat al curviei, să rămână în treapta slujitorului –(cântărețului bisericesc) Neocez. 10.
Diaconul care a curvit dupa diaconie, va fi lepădat de la diaconie. Fiind degradat în rândul mirenilor nu se va opri de la împărtășanie, căci este un vechi canon (Apost. 25), în care se spune că cei căzuți din vreo treaptă, să se supună numai la o singură pedeapsă, dupa cum socotesc cei bătrâni, urmând acelei legi care zice că nu vei pedepsi de doua ori pentru același păcat (Numeri l, 9). Socot că este și alt motiv:
Mirenii, care au fost afurisiți se primesc iarași între credincioși la locul de unde au căzut. Iar diaconului, i se dă pedeapsa caterisirii definitive odată pentru întotdeauna. Deci, fiindcă nu i se mai dă iarași diaconie, în aceasta caterisire constă toata pedeapsa lui, așa cum este aratată în așezămintele bisericii. - Pentru mântuirea personală, cea mai sigură vindecare este îndepărtarea de păcat. Drept aceea, cel ce pentru plăcerile trupului a căzut din har (F. Ap. l, 25; Gal. 5, 4; Ev. 12, 25), iar prin sfărâmarea inimii și prin tot felul de nevoințe s-a îndepărtat de acele plăceri, care l-au făcut nevrednic și care l-au dus la ruina sufletească, va da dovadă de vindecarea sa (Matei 26, 75; F. Ap. 8, 22, 24; II Tim. 2, 25-26).
Deci, noi trebuie sa ținem socoteala de amândouă situațiile și de îndatoririle respectării (I Regi 2, 22) legilor canonice și de îndatoririle obiceiului îngăduitor. Clericii care nu se mențin întru desăvârșire, printr-o ținută morală, să-și capete mântuirea după chipul predanisit de viața obștească a mirenilor Sf. Vasile 3.
Diaconița care a curvit cu un necredincios, poate fi primită la împărtășire, numai după ce se va pocăi timp de șapte ani, dacă în acest timp ea trăiește în deplină curățenie. Iar, păgânul care s-a făcut creștin, voind să ia in căsătorie pe acea diaconiță, dar săvârșește iarași păcatele păgânătății anterioare, el este un apostat moral, un câine care se întoarce la borătura sa. Așadar, noi nu mai îngăduim ca trupul diaconiței caterisite să fie dat întrebuințării trupești, (adică să se mai căsătorească) fiind sfințit. -Sf. Vasile 44.
Diaconul care-și va spurca buzele sărutând o femeie, apoi mărturisindu-se de aceasta, se va opri de la Liturghie pentru o vreme, dar i se va îngădui să se împărtășească cu cele sfinte la rând cu ceilalți diaconi; la fel și preotul. Iar de se va dovedi că a păcătuit mai mult până la curvie, în orice fel de treptă ar fi, se va caterisi. Sfantul Vasile 70.
Fiindcă Ierax acuza pe un oarecare (preot) că s-a făcut vinovat de curvie și deci, este nevrednic de a fi cleric, însă episcopul Apolos a afirmat că atunci nu s-a prezentat ca martor contra lui nimeni, să se cerceteze acest caz. Dacă se va arăta vreun martor vrednic de credință și se va dovedi vinovăția, ca martori vrednici de credință, să se scoată din biserică, (caterisească)(C. 3), iar de este vrednic de preoție și se va dovedi curat, să rămână în cler. -Teofil 9.
Canonul al treizecilea al lui Vasile cel Mare hotărăște ca clericul, cel ce curvește să se caterisească, dar să nu se și afurisească. -I. Post. 18.
Dacă soția preotului sau diaconului ar face preacurvie, se canonisește trei ani, cu condiția ca să mănânce, uscat dupa ceasul al noualea din zi și să facă zilnic câte trei sute de metanii. Una ca aceasta se canonisește mai greu decât alte preacurve, că omoară duhovnicește pe bărbații lor, făcându-se prin acest fel de păcat, pricina caterisirii din preoție. Iar soții lor, dacă voiesc să le mai aibă de soții, să se caterisească din preoție. Iar dacă voiesc să aiba preoția, trebuie să se despartă de ele , mai înainte de a se împreuna cu ele după ce au preacurvit, potrivit cu canonul al optulea al sinodului din Neocezareea. -I. Post. 62.
Preotul de va curvi sau preacurvi, sau sodomie făcând sau cu dobitoace sau cu păsări păcătuind sau cu femeia lui curvind peste fire, sau cu vrăji umblând, să nu mai fie preot, canonul al 81-lea al marelui Vasile". -Molitfelnic.
Preotul de va cădea cu o muiere, afară de a lui, numai să se părăsească de preoție și să fie în pocanie". PBG, 35.

PRAVILA BISERICEASCĂ - Ieromonah Nicodim Sachelarie

Minunea Credintei si a Smeritei Cugetari

Simeon Kraiopoulos — Tue, 15 May 2012 08:47:34 +0300

Stăruință, credință, nădejde, smerenie, smerită cugetare, toate acestea ne sunt absolut necesare in urcușul duhovnicesc. Patriarhia Română prin Sfântul Sinod a hotărât ca acesta an să fie inchinat Tainei Sfântului Maslu și în mod firesc ar trebui ca această înțelegere a lucrurilor să o aibă toți participanții la această Sfântă Taină. Părintele Simeon Kraiopoulos prin pilda cu femeia cananeeancă ne descoperă taina biruinței, calea de urmat, felul în care trebuie să ne raportăm la noi înșine, la semeni și la Dumnezeu. În toate laudă:
Minunea credinței si a Smeritei Cugetări!
Femeia cananeeancă se folosește de cuvintele lui Hristos și devine înțeleaptă.
Așa cum ați observat, la slujba Sfântului Maslu (...), s-au citit șapte pericope din Sfânta Evanghelie și șapte din Apostol. Una dintre cele șapte pericope evanghelice este cea a femeii cananeence. În duhul Tainei Sfântului Maslu și în duhul acestor privegheri pe care le facem în fiecare zi de vineri și pe care le-am consacrat vindecării sufletelor și trupurilor noastre, avem prilejul să ne oprim la pericopa cu femeia cananeeancă, sau mai bine zis, să cercetăm mesajul cel mai important al pericopei.
Domnul, în puține rânduri a ieșit în afara granițelor Țării Sfinte. Una dintre ieșiri a fost în ținutul Tirului și al Sidonului. Și iată o femeie cananeeancă din acele ținuturi, ieșind, striga în urma Lui, zicând: „Miluiește-mă, Doamne, Fiul lui David, fiica mea este rău chinuită de un demon”. Și nu un i-a răspuns nici un cuvânt. Și ucenicii venind, i-au zis Lui: „Slobozește-o, că strigă în urma noastră”. Iar El, răspunzând, le-a zis: „N-am fost trimis decât către oile pierdute ale casei lui Israel”.
Și ea venind, s-a închinat Lui zicându-I: „Doamne, ajută-mă”! Iar El, răspunzându-i, i-a zis: „Nu este bine să iei pâinea fiilor, și să o arunci câinilor.” Ea I-a zis: „Da, Doamne, dar și câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor”.
Atunci răspunzând, Iisus, i-a zis: „O, femeie, mare este credința ta, fie ție după cum voiești.” Și s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela.
În timp ce această femeie are nevoie absolută de tămăduire pentru fiica ei și de aceea strigă către Domnul și o face cu credință, Domnul n-o ia în seamă, nu-i dă importanță. Și femeia stăriuie să strige și Domnul continuă s-o treacă cu vederea. Și din nou, femeia continuă să strige, iar Domnul nu numai că nu-i răspunde, dar o ia și în „batjocură”.
Îi vorbește așa ca și cum ar respinge-o, ca și când i-ar spune: „Nici nu știu cine ești și chiar dacă ai auzit că fac minuni și că i-am vindecat pe mulți, aceasta nu este pentru tine. Pleacă!”
Cam așa pare să-i vorbească Domnul, are această atitudine respingătoare față de ea, mai ales când îi spune că nu este bine să iei pâinea de la copii și s-o dai câinilor. Aceasta, însă, nu se descurajează , nu deznădăjduiește, nu se pierde, ci se folosește de cuvintele Domnului.
Așa cum am mai spus și altă dată, omul care crede în Dumnezeu devine înțelept în aceste momente și vorbește și se manifestă ca atare.
Și cananeeanca din pericopă înțelege cuvintele Domnului, spune exact ceea ce aștepa Hristos: „Da, Doamne, dar și câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor” pentru ca, în cele din urmă, să-i facă pe voie, zicându-i. „O, femeie, mare este credința ta, fie ție după cum voiești”.
Exact pentru faptul că femeia cananeeancă a stăruit fără să deznădăjduiască și fără să se simtă rănită în sinea ei, a primit în cele din urmă ceea ce a cerut.
Nu s-a supărat deloc, nu doar în sensul că nu s-a scandalizat, nu i-a răspuns urât Domnului, n-a început să se vaite, nu și-a schimbat credința și n-a zis că și-a irosit timpul.
Credința ei ar fi putut să se micșoreze, să slăbească și ea să spună: „Am strigat, am uralt, Te-am luat și cu binele și cu răul, dar nimic”.
Ea nu se smintește, ci continuă cu o credință și mai mare să creadă în Hristos, răspunzându-I de fiecare dată cu cuvintele potrivite.

Taina Suferinței - Arhim. Simeon Kraiopoulos - București – Editura Bizantină - 2007

Sfanta TRADITIE -credinta, adevar, schimbare, progres

Învățătura de Credință Ortodoxă — Mon, 14 May 2012 08:44:38 +0300

Avem nevoie să înțelegem cu adevărat cum stau lucrurile în ceea ce privește Sfânta Tradiție și Sfânta Scriptură.
Catehismul Ortodox ne învață că ele sunt complementare și că ele numai împreună formează revelația în totalitate, în întregul ei. Biserica este aceea care păstrează intactă această învățătură și ea este aceea care ne garantează dar și argumentează veridicitatea închinării în duh și adevăr sub asistența Duhului Sfânt ferindu-ne de eretici, erezii si secte.
Tradiţia e schimbătoare sau neschimbătoare?
Aluatul Împărăţiei lui Dumnezeu e amestecat cu framântătura omenească şi ce e neschimbător stă la un loc cu ce e schimbător şi trecător. Păzind ce trebuie, Biserica rămâne de-a pururi aceeaşi şi viaţa ei în Duhul nu cunoaşte adăugire sau micşorare.
Tradiţia, fiind curentul de viaţă al Bisericii, sta în strânsă legătură cu valorile si nâzuintele spre desăvârşire ale credincioşilor.
Credinţa şi morala creştină sunt neschimbătoare, ca roade ale Descoperirii dumnezeieşti, iar Biserica a lucrat continuu pentru desăvârşirea sufletească a credincioşilor, aşa cum ne-o dovedeşte istoria Bisericii încă de la apariţia creştinismului.
Prin urmare, „Tradiţia”, în înţelesul creştin, nu înseamnă încremenire în forme moarte omeneşti, ci numai păstrarea nestricată a adevărului Descoperirii dumnezeieşti, izvor nesecat de desăvârşire.
În ce înţeles, anume, se poate vorbi despre progresul Sfintei Tradiţii?
Progresul Sfintei Tradiţii înseamnă dezvoltarea şi adâncirea acesteia.
«Progresul pentru fiecare lucru, zice Vincenţiu de Lerin, înseamnă dezvoltarea acestui lucru din sine însuşi. E cazul cu inteligenţa, cu ştiinţa, cu înţelepciunea; fiecare din acestea se dezvoltă numai în felul propriu. În cazul religiei, dogma se poate dezvolta numai în ea însăşi, în acelaşi înţeles, în aceeaşi idee. Religia poate imita felul de dezvoltare al corpurilor, care deşi cu înaintarea anilor îşi dezvoltă funcţiunile, ele rămân, totuşi, ceea ce erau... Se poate adăuga formă, înfăţişare, distincţie, totuşi firea fiecărui gen rămâne aceeaşi».
Prin dezvoltarea şi adâncirea Tradiţiei, deci, noi căpătăm o înţelegere din ce în ce mai limpede a învăţăturilor descoperite de Dumnezeu. Aceste învăţături ajung a fi formulate de Biserica în mod solemn în Sinoadele ecumenice sau prin propovăduire constantă a aceloraşi adevăruri dumnezeieşti, în „Dogme”, care sunt scurte formule de credinţă, propovăduite în Biserică spre mântuirea noastră.
Ce condiţie se cere pentru ca un adevăr de credinţă să fie formulat în Dogmă?
Adevărul de credinţă trebuie să fie cuprins în Descoperirea dumnezeiască, adică în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie.
Când Sinoadele ecumenice nu se mai adună, cum deosebim învăţătura adevărată de cea mincinoasă?
De la ultimul Sinod ecumenic (787) pînă astăzi, oamenii învăţaţi ai Bisericii Ortodoxe au cercetat cu atenţie Sfânta Scriptură si Sfânta Tradiţie şi au scos din ele învăţăturile trebuitoare şi adevărate pe care totdeauna le-au înfăţişat în opoziţie cu cele mincinoase. Aceste învţăţături adevărate au fost, apoi, aprobate în cea mai mare parte de Sinoadele Bisericilor Ortodoxe care le-au formulat în „Mărturisiri de Credinţă”, călăuze vrednice de toată încrederea. În clipele grele ale vieţii Bisericii, Sinoadele a toată Ortodoxia sunt crainicii adevărului dumnezeiesc.
Când împrejurări deosebite împiedică adunarea unor astfel de Sinoade, este de ajuns consimţirea tuturor Bisericilor Ortodoxe la primirea unui adevăr de credinţă, sau de viaţă, pe temeiul sigur al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Tradiţii.

Învățătura de Credință Ortodoxă - Catehismul Ortodox
Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române - București

Importanta ATENTIEI din timpul RUGACIUNII

Ignatie Briancianinov — Mon, 14 May 2012 08:44:20 +0300

Sfântul Ignatie Briancianinov ne expune mai jos o extraordinară pledoarie pentru rugăciunea „corectă” (dacă ne-am putea exprima așa). Nimic mai simplu și mai frumos! Ne explică pe de o parte cum să facem rugăciunea, ce trebuie să luăm aminte ca ea sa devină lucrătoare, ce câștigăm, ce ispite se pot ivi și cum încearcă vrăjmașul să ne împiedice. Cine cugetă cu seriozitate cu luare aminte la aceste sfaturi și le pune în practică este imposibil să nu rodească. Continuarea articolului: Atentia din timpul RUGACIUNII Deci iată o rețetă simplă și plină de duh:
Ceea ce contribuie în mod deosebit la păstrarea atenţiei când te rogi este pronunţarea rugăciunii foarte rar. Adică fără grabă, în aşa fel încât duhul tău să poată rămâne cu uşurinţă „închis” în cuvintele rostite, fără a-i scăpa un singur cuvânt.
Pronunţă-le cu voce auzibilă când te rogi singur: acest lucru de asemenea te va ajuta să-ţi fixezi atenţia.
Se poate cu uşurinţă - şi trebuie făcut acest lucru - să exersezi rugăciunea spusă cu atenţie atunci când îţi împlineşti “canonul de rugăciune” în chilie.
Frate, nu te scârbi de o oarecare monotonie şi sforţare până ce te obişnuieşti cu rânduiala călugărească de la chilie, în special cu rugăciunea. Apucă, la vremea potrivită, arma atotputernică a rugăciunii, şi învaţă să te foloseşti de ea ori de câte ori ai ocazia.
Rugăciunea este atotputernică datorită lui Dumnezeu Atotputernicul care lucrează în ea. Ea este “sabia Duhului, adică Cuvântul lui Dumnezeu” (Efeseni 6, 17). în esenţă ea constă în a te ţine în prezenţa lui Dumnezeu şi în a te uni cu El; ea este împăcarea omului cu Dumnezeu, mama şi fiica lacrimilor, podul care ne ajută să trecem peste ispite, zid de apărare împotriva mâhnirilor, pierderea vrăjmaşilor, lucrare neîncetată, izvorul virtuţilor, pricina darurilor duhovniceşti, sporire tainică, nutriment al sufletului, iluminarea minţii, încetarea deznădejdii, semnul speranţei, izbăvirea de întristare, bogăţia călugărilor.
La început trebuie să te sforţezi a te ruga; dar curând rugăciunea începe să-ţi aducă mângâiere.
Această mângâiere face nevoinţa noastră mai uşoară şi ne încurajează să perseverăm. Dar va trebui totuşi ca toată viaţa să ne silim la rugăciune, puţini fiind nevoitorii care, datorită unei mari mângâieri adusă de har, au depăşit necesitatea acestui efort.
Rugăciunea ajută la mortificarea omului nostru vechi, atâta vreme cât acesta trăieşte în noi, şi se împotriveşte rugăciunii pe viaţă şi pe moarte.
Cunoscând puterea rugăciunii, şi acţiunea ei binefăcătoare, dracii se străduiesc prin toate mijloacele posibile să-i împiedice pe nevoitori de la rugăciune, sugerându-le să întrebuinţeze timpul rezervat rugăciunii pentru alte activităţi; sau încearcă să o anuleze şi să o denatureze prin preocupări deşarte, aducând în minte a celui ce se roagă nenumărate gânduri şi imagini păcătoase.

† FĂRÂMITURILE OSPĂŢULUI † — SFÂNTUL IGNATIE BRIANCIANINOV

A aparut nr 40 al revistei - FAMILIA ORTODOXA

Familia Ortodoxa — Mon, 14 May 2012 14:39:01 +0300

Vă recomandăm din tot sufletul și cu toată încrederea revista de spiritualitate ortodoxă Familia Ortodoxă. Lunar vă vom face cunoscut apariția noului număr și vom posta imagini care să exemplifice conținutul ei. Merită din plin să vă abonați la această revistă deoarece are un cuprins extraordinar de complex și de interesant pentru orice suflet.
Ajunși la numărul 40, de mai bine de 3 ani, revista Familia Ortodoxă publică lunar:

Cuvinte dătătoare de nădejde ale sfinţilor din vremea noastră;
Şcoala părinţilor – un îndreptar în viaţa de familie şi creşterea copiilor;
Sănătatea omului contemporan: cauzele bolilor, experimente medicale, mituri şi falsuri promovate drept ştiinţă etc.;
Evoluţiile majore din economia şi politica globală, precum şi legislaţiile şi valorile anti-creştine cu implicaţii semnificative pentru viaţa noastră;
Modele de instituţii ortodoxe în care copiii noştri pot fi păziţi de propaganda întinătoare a culturii desfrânării şi violenţei;
Crâmpeie din viaţa unor oameni care şi-au recăpătat sănătatea sufletească şi trupească cu ajutorul lui Dumnezeu;
Convertiri la Ortodoxie;
Minuni contemporane;
Cuvinte ale duhovnicilor;
Evenimentele şi tendinţele actuale din Biserică;
Dialoguri cu cititorii;
O retrospectivă creştină a evenimentelor lumii contemporane care au relevanţă pentru viaţa noastră.