La răspântie!
Omul este adesea greu încercat. Când se află la o răspântie a vieții, își spune: ,,dacă scap și din această încercare, omenia mea va crește. De aci înainte viața mi se va curge mai înțelept. Voi îndrepta tot ceea ce înainte vreme nu putem vedea că e rău, voi face numai bine. Voi cuprinde tot ce mă împrejmuie și voi modela frumos. Zilele să-mi fie luminate și clipa rodnică”.

De cele mai multe ori, omul uită suferința; uită legământul față de Dumnezeu și față de ființa sa apăsată. Viața noastră e cu mult mai tragică decât ne-o închipuim.

Că omul suferă și se înnobilează este un lucru îmbucurător. Dar ce poate fi mai trist decât suferința fără frumusețe, fără rodnicie, fără urmă!

Viața, viața aceasta zilnică ne face să pierdem frumusețea pură a începuturilor, ne macină sufletul și ne acoperă cu poveri de uităm cine suntem și unde mergem. Viața noastră uscată, greoie, amară, uneori dezgustător de trivială, alteori banală și mai totdeauna întâmplătoare, poate să aibă o încercare de răspântie, loc din care se desprind noi căi, căile luminii și ale frumseții, se deschid porțile largi ale cerului care cheamă, îmbogățește și flutură mereu alte îndemnuri, ne înfrigurează sufletul în așteptarea înțelesului.

Sensul încercărilor vieții este înnoire; ele ciocnesc rugina de pe suflet. Încercările grele ce se abat asupră-ne ne descoperă pe noi înșine, cei uitați nouă.

Așa pătrunzi înăuntru, în inima ta și a lumii acesteia, în realitatea ascusă a Dumnezeului viu.

Îndemn la simplitate – Ernest Bernea – Editura Vremea București - 2006