Dacă am dori să concretizăm toată creația lui Dumnezeu într-un cuvânt acela n-ar putea fi altul decât: ARMONIE. Sfântul Ignatie Briancianinov culegând și sintetizând poruncile evanghelice și toate povățuirile marilor sfinți ai ortodoxiei ne propune o introspecție cu privire la relația noastră cu aproapele ca în acest fel să ne dăm seama dacă-L iubim pe Dumnezeu. Din același motiv și portalul nostru are ca motto spusele Sfântului Antonie cel Mare: „Viața și moartea mea depind de ceilalți, căci, dacă l-am câștigat pe aproapele meu, L-am câștigat pe Dumnezeu...”. Am folosit această povață pe tapet spre a nu fi uitată și probabil ar trebui purtată ca un răboj de mare preț ca în fiecare clipă să-l putem privi și cugeta. Avem nevoie de bunele înțelegeri dar și de dorința obsesivă și puternică de a le împlini.
IUBIREA APROAPELUI ESTE MIJLOCUL PRIN CARE SE CÂŞTIGĂ DRAGOSTEA DE DUMNEZEU
Acest lucru este afirmat şi de către sfinţii dascăli ai monahismului. Sfântul Antonie cel Mare a spus: “De aproapele nostru depinde şi viaţa şi moartea” (sufletească).
Părăsindu-l pe aproapele îl părăsim pe Dumnezeu; smintindu-l pe fratele nostru păcătuim împotriva lui Dumnezeu. ”Sfântul Ioan Colov, unul dintre cei mai mari din pustia Scetică, a zis: “Este imposibil să construieşti o casă începând de la acoperiş, ci trebuie să începi construcţia cu fundaţia şi să o ridici până la acoperiş”.
Când a fost întrebat ce înseamnă fundaţia a răspuns: “Fundaţiile sunt aproapele nostru: pe el trebuie să-l câştigăm, să începem cu el.Pe el sunt întemeiate toate poruncile lui Hristos”.
Sfântul Marcu Ascetul a zis: “Nu te poţi mântui altfel decât prin aproapele tău”.
Toţi sfinţii părinţi sunt unanimi în a gândi şi învăţa astfel: este învăţătura creştină în general, învăţătura Bisericii, învăţătura lui Hristos.
Să fii foarte atent în dobândirea iubirii de aproapele; pe ea sunt întemeiate viaţa ta monahală şi lupta ta ascetică.
Să-l iubeşti pe aproapele urmând poruncile Evangheliei şi nu poruncile inimii. Iubirea înrădăcinată de Dumnezeu în firea noastră a fost pervertită prin cădere şi nu se mai poate manifesta corect.
Sub nici un motiv n-o lăsa să acţioneze de capul ei. Lucrările ei şi-au pierdut puritatea, ele sunt urâciune în faţa lui Dumnezeu, sunt o jertfă pângărită. Roadele ei distrug sufletul, duc la moarte.
Iubeşte-l pe semenul tău în felul următor: nu te mânia pe el şi nu-l urî pe el; nu-i face reproşuri, nu-i aduce injurii, nu-l bârfi, nu-i vorbi aspru.
Cât stă din tine fii în pace cu el; smereşte-te în faţa lui; nu te răzbuna împotriva lui, nici direct, nici indirect, în toate domeniile, în care este posibil, cedează înaintea lui.
Dezobişnuieşte-te de a te contrazice şi a intra în dispută; înlătură aceste două atitudini care sunt semne de orgoliu şi de iubire de sine.
Vorbeşte-i de bine pe cei care zic rău de tine; răsplăteşte răul cu bine.
Roagă-te pentru cei ce te copleşesc cu tot felul de împotriviri, de loviri, de mizerii şi de persecuţii (Cf. Matei 5, 2l-48).
Sub nici un motiv nu judeca pe cineva, nici nu încerca să vezi dacă o persoană este bună sau rea, ci fixează-ţi privirea asupra unui singur om rău de care tu vei răspunde în faţa lui Dumnezeu: DE TINE ÎNSUȚI.

† FĂRÂMITURILE OSPĂŢULUI † — SFÂNTUL IGNATIE BRIANCIANINOV