Concepția de mântuire ortodoxă este total diferită față de cea protestantă. În prezentarea de mai jos părintele Steve Robinson face o exemplificare uluitor de simplă cu privire la cele două concepții. În general, termenul de mântuire este folosit într-un dublu înţeles:
- În primul rând, prin mântuire se înţelege activitatea răscumpărătoare a lui Iisus Hristos, realizată pentru toată firea omenească de la Adam şi până la sfârşitul veacurilor;
- În al doilea rând, starea celor ce şi-au împropriat roadele Jertfei de pe cruce. În primul caz e vorba de mântuirea obiectivă sau generală, iar în al doilea de mântuirea subiectivă sau personală. Privită astfel, opera de mântuire a lui Iisus Hristos constă pe de o parte, în eliberarea omului de consecinţele căderii în păcat, iar pe de altă parte, în refacerea comuniunii omului cu Dumnezeu.(Dogmatica)

Teologia protestantă pune accent îndeosebi pe suportarea mâniei dumnezeieşti, Iisus Hristos aşezându-Se voluntar sub mânia şi pedeapsa lui Dumnezeu, care lovesc omenitatea Sa, suportându-Le până la moarte. Aceasta e teologia crucii. Luther leagă strâns mântuirea obiectivă cu însuşirea ei subiectivă, prin credinţă. Nu obiectiv, ci numai în credinţa personală în Hristos se înving pentru fiecare om puterile nimicitoare. Rezultatul operei mântuitoare a lui Hristos se însuşeşte prin credinţă justificatoare, îndreptătoare. Alte opinii protestante arată că: Hristos, prin credinţa în El, produce doar o înnoire moral-religioasă în om. Alţii zic că ispăşirea nu-i necesară, căci Dumnezeul Evangheliei e superior Dumnezeului Legii. Privită în general şi concepţia protestantă apare unilaterală, deoarece nu are în vedere întreaga complexitate interioară a operei mântuitoare a lui Iisus Hristos. De exemplu, este justă ideea de jertfă substitutivă, dar teologia protestantă, plecând de la deteriorarea ireparabilă a naturii umane, prin păcatul strămoşesc, nu vede în mântuire refacerea naturii umane în Iisus Hristos, ca şi catolicii, interpretează strict juridic jertfa ispăşitoare. Şi pentru catolici şi pentru protestanţi Iisus Hristos apare ca împlinitor sau satisfăcător al legii, pentru întreaga omenitate.

In teologia crestina, exista o ramura aparte care se ocupa de teoria mantuirii si care se numeste "Soteriologie".
Trebuie spus inca de la inceput ca soteriologia ortodoxa difera foarte mult de cea catolica si de cea protestanta, si de aceea trebuie sa ne straduim sa o cunoastem cat mai bine, pentru a nu cadea in gresala de a imbratisa idei straine Ortodoxiei, care in ultima vreme sunt atat de mult circulate in presa, pe Internet, sau in viata de toate zilele.

Am putea spune ca, dintre teologii ortodocsi ai secolului XX care au tratat acest subiect se remarca parintele Dumitru Staniloae, care ne-a lasat una dintre cele mai profunde analize soteriologice, in partea a patra a Teoriei Dogmatice Ortodoxe, intitulata "Opera de Mantuire a lui Hristos in Desfasurare".

Teoria mantuirii omului (sau mantuirea personala) se bazeaza pe Teoria Rascumpararii, care afirma ca: omenirea era despartita de Dumnezeu datorita pacatelor si nu era capabila prin eforturi proprii sa darame aceasta bariera si sa se apropie de Dumnezeu; atunci Dumnezeu S-a intrupat, S-a rastignit si a inviat, pentru ca prin aceasta sa elibereze pe om de sub puterea pacatului si a mortii.
Acesta este mesajul central al crestinismului, pe care sinodul ecumenic de la Nicea (anul 325), l-a inclus in Crez: ..."Carele pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire s-a pogorat din cer si s-a intrupat".
Pana la acest punct, am putea spune ca exista o oarecare concordanta intre teologii ortodocsi, catolici si cei protestanti.

Faptul ca teologii catolici au introdus ulterior conceptul de "purgatoriu" (care reprezinta o stare prin care cei ce parasesc aceasta lume, trebuie sa treaca in mod obligatoriu, pentru ispasirea pacatelor) i-a determinat pe acestia sa adopte o interpretare limitata a "mantuirii", care altfel ar fi zdruncinat dogmele despre purgatoriu. (reamintesc aici ca Ortodoxia nu accepta conceptul de "purgatoriu")

Un alt aspect este acela ca la Consiliul de la Trent (sec XVI), catolicii au introdus termenul de "justificare" sau "dreptate" care a distorsionat din nou intelesul initial al mantuirii, si despre care D. Staniloae spune: "Crestinismul apusean a conceput starea de dreptate ca o relatie de pace exterioara omului cu Dumnezeu, in care Dumnezeu l-a scutit pe acesta de mania Lui.
Starea de dreptate a omului in Hristos a devenit astfel in scolastica o stare "justificata" a omului, achitat de pedeapsa Lui Dumnezeu, in urma actului juridic de satisfactie implinit de Hristos prin moartea Lui de bunavoie, pentru jignirea adusa de om lui Dumnezeu".

Astfel, catolicismul a coborat Biserica la rolul unei institutii care doar distribuie gratia creata, prin care se atribuie indivizilor calitatea de "justificati" pentru sacrificiul lui Hristos.

Pornind de la aceasta deviere a catolicismului, protestantismul a mers mai departe si a socotit ca biserica-trupul lui Hristos, nu mai este necesara in obtinerea mantuirii.
Astfel, protestantismul considera ca omul se mantuieste doar prin botez si printr-un simplu angajament luat in fata lui Iisus Hristos; deasemenea, in viziunea protestanta, faptele bune nu sunt necesare pentru ca omul sa dobandeasca mantuirea.

Se vede astfel, cat de mult a fost simplificata mantuirea de catre bisericile apusene, ceea ce i-a facut pe multi sa afirme ca mantuirea este folosita de catolici pentru a stabili autoritatea juridica a bisericii (ca ierarhie) asupra societatii umane, in timp ce protestantii ofera o "mantuire rapida" in scopul de a atrage cat mai multi convertiti.

Conceptul ortodox despre mantuire este insa mult mai complex si mult mai generos.
Astfel, Ortodoxia afirma ca starea de mantuire este obtinuta de om numai prin har, este un proces de durata, un proces in trepte, iar botezul reprezinta cea dintai treapta.
Parintele Staniloae afirma ca taina botezului inseamna intrarea omului in corpul tainic al lui Hristos. "Vointa care la Botez s-a desprins de ispita pacatului, a murit cu Hristos pacatului si a inviat cu El la o viata noua. Dar mortificarea aceasta fata de pacat si viata cea noua trebuie sa continue din puterea mortii lui Hristos si a vietii Lui, prin progresul in sfintenie; trebuie sa continue si atragand si natura si obisnuintele ei in aceasta viata noua".

O alta taina care ajuta pe credincios in dobandirea mantuirii este Sfanta Impartasanie; Sfantul Maxim vede rostul acestei taine in "impunerea asupra firii, a stapanirii totale a vointei hotarate spre bine, in asa masura incat sa o faca pe aceasta sa renunte mai degraba la viata decat sa accepte placerile si compromisurile cu pacatul. In acest fel prin Impartasanie se primeste continuu putere pentru eliberarea firii de slabiciuni, prin acceptarea mortificarii sau cumpatarii".

Rugaciunea are deasemenea un rol fundamental in dobandirea mantuirii.
Dupa cum ne spune Sf. Ioan Gura de Aur, rugaciunea trebuie sa vina insa din adancul sufletului, nu sa fie numai pe buze.
D. Staniloae spune ca "este necesar sa punem emotie in rugaciune; este bine sa ne rugam cand suntem concentrati, iar cand nu mai suntem sa lasam rugaciunea, pentru a reveni mai apoi la ea."

O etapa importanta pe calea mantuirii o reprezinta faptele bune.
Sfantul Marcu Ascetul spune ca la inceput Hristos salasuieste in ascunsul fiintei noastre, fara ca noi sa avem experienta constienta a acestui fapt. Constientizarea acestui fapt incepe sa se produca si creste ulterior in sporirea in credinta si in fapte bune, pentru care primim putere de la Hristos, aflat in acest ascuns, si pe care le oferim Lui.
In acelasi sens, trebuie sa-l citam pe Diadoh al Foticeii care spune: "Credinta fara fapta si fapta fara credinta vor fi la fel de lepadate" si iarasi: "Cel ce iubeste pe Dumnezeu acela crede totodata cu adevarat si savarseste faptele credintei cu evlavie. Iar cel ce crede si nu este in iubire, nu are nici credinta insasi pe care socoteste ca o are. Drept aceea credinta lucratoare in iubire este marele izvor al virtutii".
Vedem deci ca dragostea fata de Dumnezeu si fata de semenii nostri sunt o conditie esentiala pe calea dobandirii mantuirii.

Asa cum am spus mai inainte, Ortodoxia crede ca mantuirarea nu este posibila fara dobandirea harului lui Dumnezeu.
Iata ce spune D. Staniloae in acest sens:
"Omul este transformat cu timpul in intregime prin har, sau prin lucrarea Duhului, daca colaboreaza cu El; el poarta in toata fiinta sa pecetea activa a harului, ca pecete a lui Hristos, ca vesmant din ce in ce mai luminos, ca lumina transparenta ce se revarsa din interiorul lui plin de Hristos. Harul ca lucrare produce si o stare ontologica, duhovniceasca, ce poate fi traita ca atare atata timp cat lucrarea Duhului Sfant sau a lui Hristos, dureaza in om si odata cu aceasta si colaborarea acestuia".

Pe baza celor prezentate mai sus, putem spune ca mantuirea, in viziunea ortodoxa, este un proces de durata, care presupune o dorinta si o straduinta constanta a omului de a dobandi harul lui Dumnezeu.