de Gheron Iosif | Vizionări: 2851
Cum să răzbească omul în viață dacă habar nu are de unde vine și unde merge? Acestea sunt probleme care ar trebui sa preocupe atent pe orice persoană care știe ce vrea de la viață, care este conștientă și dornică de a face lucrurile cu seriozitate. Părintele Gheron Iosif ne prezintă mai jos întru-un chip extraordinar de frumos și de simplu, ce este omul, din ce este alcătuit și ce trebuie să devină în călătoria aceasta pe care o are de parcurs și care se cheamă „viață”:
Creatorul a suflat în tine și ți-a dat duh de viață
Harul este – ca să spun cu mai multă claritate – un dar mai mare sau mai mic al rodirii dumnezeiești celei nesfârșite, pe care Dumnezeu, ca un Bun, îl împărate din nemărginită bunătate. Primind de la noi ceea ce noi Îi întoarcem ca mulțumire, adică recunoștința către Dumnezeu, din care izvorăște adorarea, dragostea, închinarea, lauda, slăvirea. Acestea primindu-le cu bucurie Bunul dăruitor, iarăși ne răsplătește cu „ale Sale dintru ale Sale”. Din bogăția Sa împarte tuturor. Iar noi, cei săraci, orbi și șchiopi, din aceasta ne îmbogățim, și bogăția Lui rămâne la El, cu nimic împuținându-se și cu nimic adăugându-se. O, măreție de neînchipuit! Pe toți îi îmbogățește, mii și mii și mulțimi nenumărate s-au îmbogățit și au ajuns sfinți, iar bogăția aceeași rămâne la Dumnezeu.
Trebuie să știi, fiul meu, că orice lucru bun își are începutul la Dumnezeu. Nu este gând bun decât de la Dumnezeu, după cum nu este gând rău decât numai de la diavol. Orice lucru bun îți trece prin minte, îl spui sau îl sfătuiești, toate sunt daruri de la Dumnezeu. „Tot darul desăvârșit de sus este, coborând de la Tine”. Toate țin de darul lui Dumnezeu. Al nostru nu este nimic.
Oricine dorește și caută să primească harul dumnezeiesc, să i-l dăruiască Dumnezeu, trebuie întăi de toate să-și cunoască foarte bine propria existență, să se cunoscă pe sine. Acesta este adevărul adevărat. Pentru că orice lucru are un început.
Și dacă începutul nu-l poți afla, nu ai cum să ajungi la bun sfârșit. Iar începutul și adevărul este să cunoască omul că este nimic, zero, și că din nimic au fost toate făcute. ”a zis și s-au făcut”. A zis și s-a făcut pământul. Și luând țărână, a zidit pe om. Fără suflare, un om de pământ. Aceasta este existența ta. Aceasta suntem toți. Pământ și țărână.
Aceasta este prima lecție pe care trebuie să o înveți foarte bine pentru ca harul lui Dumnezeu să vină și să rămână pentru totdeauna cu tine. Din aceasta vine cunoștința adevărată și tot din aceasta se naște smerenia. Să nu fii greoi la cuvinte când spui acestea, ci foarte sigur pe tine să mărturisești adevărul: „sunt, pământ, praf și țărână”. Aceasta este prima noastră mamă.
Dacă pământul este călcat de picioare, și tu trebuie să te lași călcat de picioare. Ești țărână, nu ai nici o valoare. Te transformi dintr-una în alta ca orice materie nefolositoare.
Dar Creatorul a suflat în tine duh de viață. Și iată, dintr-o dată, ai devenit om rațional. Vorbești, lucrezi, scrii, înveți. Nu uita însă că rădăcina ta este pământul. Și dacă Cel care ți-a dat duhul ți-l ia înapoi, tu devii din nou pământ bun de făcut cărămizi.
De aceea, ”adu-ți aminte de cele din urmă ale tale și să nu mai păcătuiești în veac”.
Acesta este cel dintâi lucru, care nu numai că atrage harul, dar îl și înmulțește și-l păstrează. Acesta ridică mintea la cea dintâi contemplare a firii. Și în afara acestui început poate cineva să afle câte ceva, dar după puțin timp pierde totul. Pentru că nu zidește pe temelie tare, ci încearcă cu tot felul de meșeșuguri.
Spui, de exemplu: „sunt păcătos”, dar înlăuntrul tău te socotești drept. Nu poți să eviți rătăcirea. Harul vrea să rămână, dar pentru că încă nu ai aflat în fapt adevărul, el este obligat să plece. Fără îndoială că vei da crezare gândului tău că ești ce nu ești de fapt și te vei rătăci.
De aceea harul nu rămâne.
Mai ține minte că avem un potrivnic care este meșter mare, este neîntrecut inventator de rele și creator de rătăciri. Acesta veghează la căpătâiul nostru. El s-a făcut din lumină întuneric și toate le cunoaște. Este dușman al lui Dumnezeu și încearcă să ne facă pe toți dușmani ai lui Dumnezeu. În fine, el este duh rău și foarte ușor se poate amesteca cu duhul pe care ni l-a dăruit Dumnezeu și, așezându-se la cârma bărcuței noastre, ne duce cu ușurință unde vrea. Se uită să vadă încotro se apleacă dorința sufletului și în ce fel îl ajută Dumnezeu și imediat scornește lucruri asemănătoare. Sunt lupte pe care omul le cunoaște și le ocolește, dar sunt altele pe care nu le cunoaște, mai ales atunci când lupta este la nivelul minții, când nu este deloc ușor să o distingi. Sunt înstrăinări sufletești, mișcări ale rațiunii, slăbiciuni și modificări trupești.
Creatorul, atunci când a făcut pe om, a luat alcătuirea din cele patru elemente: uscat, umed, cald și rece. În consecință, este nevoie ca în fiecare clipă omul să sufere, în funcție de schimbarea fiecărui element. Adică să se usuce, să se umezească, să se încălzească sau să se răcească. Iar când prisosesc atributele vreunui element, trupul se îmbolnăvește și suferă. Împreună cu el suferă și sufletul. După aceea mintea nu mai poate să distingă și să redea mișcările sale, întrucât bolește împreună cu trupul. Se usucă trupul de la căldura soarelui, se usucă și mintea. Se umezește și se înmoaie trupul dacă este udat, se înmoaie, de asemenea, și mintea. Se răcește trupul dacă suflă vântul, se întunecă și mintea și dănțuiesc victorioase nălucirile.
În toate aceste rătăciri, deși harul există, el nu lucrează, deoarece mădularele prin care lucrează bolesc.
Vrăjmașul nostru, diavolul, știe bine cum trebuie să ne lupte în fiecare rătăcire de-a noastră.
Din uscat, te împietrește pentru ca să nu asculți și să te împotrivești cu cuvântul.
Din rece, cunoaște cum să-ți răcească zelul ca să devii rece față de cele dumnezeiești.
Din cald să te înfierbânți, să te mânii și să te tulburi, ca să nu mai poți distinge ce este adevărat, întrucât prisosește sângele, așa cum am spus, și cu căldura pune în mișcare pofta și mânia.
Iar din umed îți naște somnolență, relaxare, moleșeală a întregului trup. În toate acestea, deci, pătimește trupul, dar pătimește împreună cu el și sufletul – deși aceasta netrupește, desigur.
Asemenea și harul. Când se apropie de om, nu preschimbă firea omului, ci atributele naturale și privilegiile cele bune cu care este înzestrată firea – atât cât pot cuprinde vasele fiecăruia -, suplinește și adaugă sau, dimpotrivă, micșorează și înlătură. Și așa cum crearea precede suflarea de viață, la fel trebuie și fapta să preceadă contemplația. Numin „faptă” tot ceea ce se săvârșește prin trup și „contemplație” (theoria) toate câte lucează gândirea cu mintea. Este imposibil să ajungi la contemplație fără faptă.
Străduiește-te, așadar, acum să săvârșrști ceea ce cere fapta, și cele mai înalte vor veni de la sine. Va urma partea a II-a a articolului.....
Mărturiii din viața monahală – Gheron Iosif
1. Despre Rugaciune si cum il putem afla pe Dumnezeu
2. Lupta, Ispitele, Ascultarea, Rabdarea
3. Despre Rugaciunea Mintii - Cuv.Gheron Iosif
4. Nimeni nu afla RUGACIUNEA fara atentie si trezvie
5. Ce sa faci in timpul luptei!
6. Mania fata de cei impietriti
9. Iubirea de Dumnezeu si de semeni stinge mania
